Citat:

Rep: Sa presupunem ca, Doamne fereste!, domnule ministru, va internati intr-un spital din Romania ca un cetatean de rand. Vi se spune ca trebuie sa stati doi in pat. Stati?
EN: Depinde.

Rep: De cine depinde?
EN: Depinde de foarte multe lucruri, pentru ca aici lucrurile nu sunt atat de simple cum vi se par. Ele sunt mai complicate putin. Sunt oameni care ajung la spital pentru ca intr-adevar trebuie sa ajunga la spital. Sunt oameni care vor sa ajunga la spital cand vor ei. Nu cand le spune medicul. Si atunci accepta toate aceste conditii.

(Eugen Nicolaescu dixit, bold emphasis mine, tz)

Sa-i spuna cineva domnului ministru ca NIMENI nu se duce la spital de placere, pentru divertisment. Nici cel mai pasionat (impatimit? patimas?) ipohondru nu se duce la spital "cand vrea el".

tzushky a scris:

Sa-i spuna cineva domnului ministru ca NIMENI nu se duce la spital de placere, pentru divertisment. Nici cel mai pasionat (impatimit? patimas?) ipohondru nu se duce la spital "cand vrea el".

Exista si altfel de oameni, care nu se duc la spital din placere, ci din interes. Cu complicitatea medicilor, pe care-i rasplatesc pentru bunavointa. Urmeaza externarea si concediu suplimentar, perioada care-i permite persoanei respective sa-si rezolve "interesul", scotind bani si din alte surse pe baza concediului medical. E o practica veche, am intilnit-o si pe vremea lui Ceausescu, cind am stat intr-un spital cu inca o persoana in pat (care se externa a doua zi), descoperind dupa aceea in salonul respectiv doi clienti ai sistemului descris anterior.

Nicolaescu se refera la acele persoane care ajung la spital doar in faza foarte grava (constiente fiind de imbolnavire, intr-o faza incipienta), ce necesita o internare indelungata, care nu-si asuma o anumita responsabilitate asupra ingrijirii propriei sanatati ("s-or ocupa doctorii, ca de aia exista spitale"). Are si el un pic de dreptate, insa nu are daca spusele sale le privesti ca o generalizare.


_________________
Credem ca lumea e un fel de joc de cuvinte incrucisate si ca nu exista decit o singura solutie pentru o problema dificila - Vaclav Havel

andy a scris:

Nicolaescu se refera la acele persoane care ajung la spital doar in faza foarte grava (constiente fiind de imbolnavire, intr-o faza incipienta), ce necesita o internare indelungata, care nu-si asuma o anumita responsabilitate asupra ingrijirii propriei sanatati ("s-or ocupa doctorii, ca de aia exista spitale"). Are si el un pic de dreptate, insa nu are daca spusele sale le privesti ca o generalizare.

Ai dreptate, la asta nu m-am gandit. Mi-era ciuda ca Nicolaescu isi inchipuie ca risipim pretioasele resurse (sau, ma rog, asa am interpretat eu), in conditiile in care, nu mai departe de saptamana trecuta, nu m-am dus la spital tocmai ca sa nu abuzez de timpul medicilor si de eficacitatea sistemului (nu e vorba de cel romanesc). Dat fiind ca la spital n-aveau ce sa-mi faca, decat sa ma lege sau sa ma sedeze, i-am rugat pe baietii cu care stau sa ma incuie pur si simplu in casa si sa nu-mi dea drumul sub nici o forma. La spital ar fi considerat cazul meu o urgenta; eu am considerat ca ar fi nesimtire curata din partea mea sa-mi fac aparitia si sa zic "lasati-va toti ceilalti pacienti deoparte si bagati-ma pe mine in seama, ca am o problema". In plus, comentariul lui mi s-a parut cinic fiindca, in urma cu 5 ani, cand bunicul meu a fost internat si operat la Fundeni, am fost in situatia de a plati un kit de dializa (costa atunci 17 milioane). Dializa a devenit posibila numai in momentul in care am vorbit cu directorul spitalului si acesta si-a inchipuit ca o sa chemam presa si o sa-l santajam pe el spunand ca ne-a pus el sa platim unitatea de dializa (nici pe departe: eu eram disperata sa se rezolve cumva, fiindca petrecusem deja atata timp bantuind prin spitalul ala, incat aveam cosmaruri ca ma ratacesc in el si nu mai pot iesi).

Situatia e un pic mai complicata si n-as vrea sa se inteleaga ca spitalul refuza un tratament unui pacient sau ii punea pe rudele acestuia sa cumpere echipamente. Doctorii care l-au operat pe bunicul meu au facut un lucru supraomenesc, fara exagerare (n-ar fi trebuit sa-l opereze, era evident ca fac un lucru inutil si chiar consuma aiurea resursele lor si ale spitalului). Absolut toata lumea s-a purtat extraordinar, de la chirurgi pana la infirmiere, si fara spaga. Dar spitalul, sau cel putin sectia de terapie intensiva, chiar nu avea unitate de dializa. (Stiam ca nu sunt mintita, fiindca unul din colegii mei de birou lucrase 7 ani ca asistent medical chiar la sectia de cardiologie de-acolo, unde aterizase initial bunicul meu si fusese operat).

Ideea e urmatoarea: indiferent la ce se refera Nicolaescu, ma calca pe nervi sa-l vad/aud cum se plange de inconstienta sau nesimtirea pacientilor, in conditiile in care unii au cu totul alte motive sa nu se duca la spital sau, daca se duc, sunt foarte dispusi sa nu faca paguba, ci dimpotriva.

Niste motive adevarate, sau macar plauzibile:

Citat:

Conducerea Spitalului Judeţean a renunţat anul trecut la 226 de paturi, din peste 1.300, motivând că a luat în considerare adresabilitatea la fiecare secţie şi încadrarea în normele europene referitoare la spaţiul necesar unui pacient.

Chiar şi în rezerve, unde ar trebui să fie un singur pat, au fost aduşi bolnavi care dorm pe băncuţe acoperite cu un cearşaf.

Începând cu acest an, în clădirea Spitalului Judeţean vor fi aduse şi secţiile Cardiologie, Urologie şi ORL, ceea ce va spori din nou numărul pacienţilor. Şi asta, în condiţiile în care construirea unui nou spital judeţean, din fonduri guvernamentale, la Braşov, este încă o incertitudine.

_________________
Credem ca lumea e un fel de joc de cuvinte incrucisate si ca nu exista decit o singura solutie pentru o problema dificila - Vaclav Havel

Sunt persoane care se interneaza ca sa-si faca toate analizele gratuit (la mica intelegere cu medicul, bineinteles). Altii isi programeaza internarea in functie de sezonul de vanzari, de examene etc.

Cei cu salarii mari se plang, de regula, ca, desi cotizeaza sume duble sau triple la CAS, beneficiaza de aceleasi servicii ca cei cu salarii mici. Nu este insa asa: avand bani de spaga, ei beneficiaza de servicii mult mai bune decat ceilalti, iar uneori chiar mai bune (si mai prompte, in orice caz) decat cele din Ociident. Un om cu salariu mic plateste lunar, sa zicem, suma S. Cel cu salariu mare plateste suma 3S+spagile (care impartite la numarul de luni nu conduc la o suma foarte mare, plus ca nu mai da bani pe o parte din analize, capata mai usor retete gratuite etc), si beneficiaza de servicii de 5 ori mai bune decat cel cu salariu mic.

Asta este impresia mea, cel putin.

Spitalele din Bucuresti, Cluj si Iasi sunt foarte aglomerate si din cauza ca peste ele se napustesc atat locuitorii din zona, cat si cei din alte parti. Spitalele judetene n-au, de cele mai multe ori, medici suficient de competenti.


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Am multe lucruri bune de zis despre Spitalul de Urgenta Floreasca. In ultima saptamana am mers acolo in fiecare zi, la una din matusile lui tata (sunt doua, si amandoua se apropie de 90 de ani, una zdravana la cap, dar care tocmai a fost operata de un cancer, si una care de 10 ani n-a mai iesit din casa si depinde cu totul de cealalta, complacandu-se cu nesfarsite miorlaieli in aceasta situatie). Babutzele sunt niste firi dificile (asta e trasatura de familie, asa ca, pentru a va da seama de amploarea problemei, ganditi-va un pic la cat sunt eu de sucita si inmultiti cu factorii "varsta" si "egoism feroce"). Pe langa ca e o personalitate dificila, babutza operata a avut si niste crize de violenta si halucinatii, le-a injurat si le-a zgariat pe asistente, a trebuit sa fie legata si sedata (this sounds familiar), si se vaita fara incetare, fara pic de consideratie fata de ceilalti bolnavi, care nu-s tocmai in calatorie de placere la sectia post-operatorie. In conditiile astea, personalul medical de la Floreasca merita beatificarea colectiva. Evident, nu o acuz pe ea pentru reactiile de dupa anestezie, ca stiu cum e; relatez episodul fiindca mi-a sporit admiratia fata de asistentele de acolo, a caror meserie n-as putea s-o fac nici macar doua zile.
In afara de rabdarea, eficienta si amabilitatea personalului, spitalul are si alte atuuri: e curat (cel putin pe acolo pe unde am bantuit eu), e visitor-friendly, adica nu te ratacesti, pare bine dotat (mobilier relativ nou, aparatura ok, din cate mi-am dat seama), are maruntisurile necesare pe care in alte locuri trebuie sa le aduca familia pacientului, gen ustensile si 'consumabile' de toaleta.


Iar raspunsul la inevitabila intrebare este NU. Nici nu mi s-a cerut, nici n-am oferit. In prima zi de dupa operatie am facut o gafa, intreband-o pe asistenta-sefa ce trebuie sa aduc. Eu nu-s prea umblata prin spitale de boli somatice, habar n-aveam ce se intampla dupa o operatie ca a matusii lui tata, nu stiam de ce anume ar avea nevoie - apa, alte lichide, haine de schimb, chestii de toaleta, naiba stie ce-o mai fi trebuind. Asistenta s-a uitat urat la mine si s-a ratzoit: "Cum adica ce sa aduceti?" S-a linistit dupa ce i-am explicat ce voisem sa spun. A reiesit ca nu trebuie sa aduc nimica. Toata lumea a fost cat se poate de politicoasa si intelegatoare atat cu pacienta, cat si cu mine, care n-am respectat decat de doua ori programul de vizita, ca in celalalte zile mi-a fost imposibil.

Concluzia: la spitalul asta mi-a placut. Cand m-o calca masina, acolo sa ma duceti.