Iată o povestioară tocmai bună pentru analizarea fenomenelor de isterie în masă, provocate deliberat de agenţi provocatori, bine instruiţi. S'ar putea să merg prea departe, însă credinţa mea este că acţiuni asemănătoare au avut loc la/în "revoluţia din '89". Mai mult ca sigur, majoritatea minerilor participanţi la repetatele chemări iliesciene de "plantat flori" sau de "asanare morală a societăţii romanesti", au acţionat sub impulsul acelorasi factori.

Avusese loc debarcarea "contrarevoluţionarilor" cubanezi pe plaja Giron. Se mai duceau lupte. O ameninţare imensă plana deasupra capetelor lui Castro si a acoliţilor sai: intervenţia SUA în ajutorul celor ce debarcasera si a celor ce vroiau să debarce (majoritatea tot cubanezi). Ca la un semn, în aproape toate ţările lumii, au avut loc mari sau mici demonstraţii, în special ale studenţilor. Totul s-a făcut într'o măre viteză.
Nu stiam nimic în momentul când am fost scosi de la cursuri pentru un miting în Piata Universităţii (la statui). Faptul era inedit. Toţi am fost curiosi, mai ales ca aflaserăm că vom demonstra pentru colegi de-ai nostri, cubanezi (erau extrem de mulţi cubanezi în acei ani în toată ţara). Nu am prea fost atenţi la cele ce s-au spus de la tribună (un balcon din clădirea Min. Com. Ext. - atunci). Râdeam la bancurile cu americani, rusi, evrei, iar periodic, la comanda venită de la balcon, cei ce aveam cubanezi sau tineri semănând a cubanezi prin preajmă îi propulsam în aer (am ajutat si eu la aruncarea în sus a unui negru care nu era cubanez, pe care l-am si prins, totusi), cu strigături într'un fel de esperanto "cuba si, yanke no!" minute în sir! Era haios! Unii dintre cei aruncaţi în sus aterizau mai brutal, pe caldarâm (un fel de glumiţă).
Mascarada a ţinut cca. o oră, după care în coloane semiordonate ne-am îndreptat spre ambasada americană, gardul din spate. Ca un făcut, aici se repara caldarâmul de piatră cubică. Tot felul de cataroaie erau la îndemâna noastră. Le-am folosit aruncându-le spre clădirea ambasadei si spre cele câteva masini ce se aflau la vedere, în curte. De la etajele superioare ale clădirii, eram filmati în toată "zburdălnicia noastră tinerească". Patru cinci "studenţi"(probabil) au reusit să escaladeze extrem de înaltul gard, coborând steagul instelat si distrugându-l. Pofta vine mâncând asa că au incendiat si una dintre masini.
Într'un târziu ne-am linistit, plecând spre case sau cămine, veseli si fericiti că fusesem si noi zmei, câteva ore!

Eu care eram ca si acum un anticomunist feroce, aruncasem cu pietre în AMERICA, privisem cu un nedisimulat interes acţiunile celor ce misunau prin curtea ambasadei stricând si distrugând! Mai târziu, la o bere, ne uitam perplecsi unii la alţii. Nici nu puteam vorbi. Majoritatea celor 5-6 colegi/comeseni mă priveau nedumeriţi. Nu aveam ce să le explic ! Eu eram fiu (vitreg) de fost diplomat « adevărat«,  de carieră, fusesem în mare parte din Europa distrusă de război, dar si în splendida Elveţie, iar acum trăiam în mizeria materială şi morală, la care fuseserăm reduşi.
Bravos naţiune!

Reversul situaţiei! La desteptare!

Peste o perioadă am fost chemaţi tot noi, studentii, să atacăm legaţia belgiană, pentru a protesta împotriva mercenarilor care acţionau în Katanga (Congo Belgian). Numărul extrem de redus al participanţilor la manifestaţie a împiedicat repetarea violenţelor de la ambasada americană
Cei interesaţi de mai multe detalii pot apela la persoane care erau în '60-62 studenţi în Bucuresti (aces tia au acum peste 60-69de ani). Imposibil să nu-si aminteasca cel putin câţiva, câte ceva!

În linii mari, cam asa se produc manipulările unor mase de oameni! Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât îsi pierd mai tare voinţa de a acţiona după ideile fiecăruia dintre indivizi. Ani de zile am tot căutat să-mi explic comportamentul de atunci, nereusind să mă lămuresc pe deplin nici acum, după mai bine de o jumătate de secol.

N'asha?
_________________
laplopulcuportocale
………………………………………………………………………….
N.B.  Postare din  aprilie 2005 pe forumul Cotidianul, cu adăugirea a 2,3 propoziţii, fără importanţă.
Menţionez că un singur user a considerat că ar trebui aprofundată scena tragi / comică relatată ,  pe care eu o consider  reprezentativă pentru acele negre decenii.



Ultima modificare efectuată de către aa la Sâm Aug 05, 2006 11:15 pm, modificat de 1 dată în total

Tare de tot   N-am stiut ca se faceau asemenea lucruri.

aa a scris:

Ca un făcut, aici se repara caldarâmul de piatră cubică.

  

Va dati seama cum stateau astia si planuiau totul?

E un contrast ingrozitor intre explozia aia de tinerete inocenta si iscusinta diabolica a celor care va manipulau. Nu mai stiu cine zicea ca sentimentele nu trebuie inabusite, ci valorificate. Exact asta faceau ei.

Am fost si eu la un miting (parca pentru pace) in Piata Palatului. Stateam undeva in spate si jucam bazea sau ceva de genul asta. Cred ca erau cateva sute de mii de manifestanti, asa ca nu prea conta ce face fiecare, oricum astia filmau numai anumite sectoare. Tin minte ca ne-am bucurat ca nu s-au facut ore in ziua aia, dar a fost destul de rau din cauza caldurii, am stat vreo doua ore in soare. In zona mea n-a strigat nimeni nimic, adultii stateau de vorba, iar noi ne jucam.

Alta epoca ... KGB-ul nu-si mai baga nasul.


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Citat:

Va dati seama cum stateau astia si planuiau totul?
E un contrast ingrozitor intre explozia aia de tinerete inocenta si iscusinta diabolica a celor care va manipulau.

Ce contrast, Raluca - si care tinerete inocenta, care iscusinta diabolica? Din nou, orice responsabilitate individuala e negata. Daca niste studenti s-au apucat sa arunce cu pietre in cladirea ambasadei, fara sa stie macar de ce, au facut-o fiindca le ardea de distractii stupide - nu fiindca securitatea ar fi pus la cale un plan de un rafinament si un diabolism nemaiintalnit. Nu contest "planul" de a-i incita, contest insa ca ar fi fost iscusit si ca s-ar fi bazat pe inocenta participantilor; s-a bazat pe incapacitatea lor de a gandi cu propriul cap.

In alta ordine de idei, ma mir ca nici pana azi n-ati aflat, domnule aa, ca un protest sincer, si nu organizat de partid, ar fi fost cat se poate de intemeiat, in acest caz. Invazia de la Pig's Bay a fost una din cele mai idioate operatiuni pe care le-a organizat CIA. S-au apucat sa faca o mica armata din exilatii cubanezi, i-au trimis acolo fara a-i sprijini ulterior si sperand ca populatia o sa se revolte.

Ei bine, populatia nu s-a alaturat acestor exilati, de unde se vede ca nu ducea catusi de putin dorul regimului Batista. Singurele rezultate au fost ca au murit aiurea cateva mii de oameni, iar Castro - dupa respingerea invaziei - si-a declarat revolutia "marxist-leninista" si s-a apropiat si mai mult de URSS.

Bineinteles ca nu aveati de unde sa stiti aceste lucruri pe atunci. Ma mir insa ca ilustrati cu acest incident minor si caraghios din 1961 capacitatea extraordinara de manipulare a securitatii, cand nu era vorba decat de placerea de a face scandal, gratuit, a unor studenti care mai bine s-ar fi dus pe un stadion de fotbal.

Normal ca nu mai era decat un pas pana la ipoteza:

Citat:

... analizarea fenomenelor de isterie în masă, provocate deliberat de agenţi provocatori, bine instruiţi. S'ar putea să merg prea departe, însă credinţa mea este că acţiuni asemănătoare au avut loc la/în "revoluţia din '89".

Exact. Mergeti prea departe. Spre deosebire de grupul dv. de studenti, in '89 lumea stia precis de ce iese in strada.


_________________
The Reasonable Man adjusts himself to the world. The Unreasonable One persists in trying to adapt the world to himself. Therefore, all progress depends on the unreasonable man. (G. B. Shaw).

Adevarul e ca exista o diferenta mare intre multimile criminale si multimile de criminali. Multimile devin criminale in urma administrarii anumitor stimuli. Alti stimuli le pot transforma in multimi eroice, de pilda. Rareori multimile au mecanisme de inabusire a stimulilor criminalizanti. Ele, mecanismele, sunt cu atit mai slabe cu cit multimile sunt mai heterogene. Pe scurt, feed-back-ul negativ nu prea merge. In primul caz, responsabilitatea individului se reduce la: "N-ai simtit c-ai luat-o razna? cine te-a pus sa fii acolo?".

In cel de-al doilea caz, multimile sunt suma membrilor, iar comportamentul lor, invariabil criminal. Eventual, in multime, gravitatea crimelor se amplifica, iar gama se largeste.

La multimile de criminali, feed-back-ul poate fi si negativ, fiind vorba despre oameni cu oarecare experienta criminala, ce-si pastreaza niscai discernamint/ pragmatism. La multimile criminale, feed-back-ul e cel mai adesea pozitiv, tinind seama de "mirajul" noii conditii, cea de criminal colectiv.

Bine, clasificarea mea este strict teoretica. In realitate, lucrurile sunt nitel amestecate. Pot exista multimi criminale cu submultimi de criminali. Actiunea insasi a submultimii de criminali poate criminaliza intreaga multime.


_________________
Asistenţa sanitară e gratuită. Gratis e scump.

Da. Cunosc teoria privind psihologia multimilor. De pe la 1900, cand a publicat Le Bon un studiu pe tema respectiva, se tot bate moneda pe ea.

Eu nu sunt de acord. Mai precis, nu sunt de acord ca individul, odata ajuns intr-o multime agitata, devine automat altceva decat era inainte - si ca raspunderea lui se limiteaza.

Citat:

Multimile devin criminale in urma administrarii anumitor stimuli. Alti stimuli le pot transforma in multimi eroice, de pilda. Rareori multimile au mecanisme de inabusire a stimulilor criminalizanti.

Pai, una e sa reactionezi pozitiv la stimulii care te "eroizeaza", cu alte cuvinte sa-ti inabusi frica, intr-o multime care rezista actelor de teroare (vezi, de pilda, populatia londoneza sub bombardamentele Luftwaffe). Cu totul altceva este sa te "criminalizezi", chiar daca in multime actioneaza criminali provocatori.

In mod probabil socant, o sa dau chiar exemplul minerilor. Daca astia se criminalizau in majoritate (si, slava Domnului, au fost incitati s-o faca), am fi avut in Bucuresti sute de morti, cu capetele sparte de bate. Or, contrar folclorului, singurii morti de la mineriada au fost cativa impuscati.

Au fost in schimb o multime de bucuresteni batuti - dar nici pe departe atatia cati puteau sa fie. Asa ca doar unii mineri s-au criminalizat, in timp ce altii fie au stat deoparte, fie si-au oprit colegii de la acte de brutalitate maxima. Ceea ce demonstreaza ca, indiferent de stimuli (a caror influenta n-o contest), esential e in ultima instanta individul. Doar n-am sa pun semnul egal intre un miner care se repezea sa-ti crape capul si altul care l-a oprit.


_________________
The Reasonable Man adjusts himself to the world. The Unreasonable One persists in trying to adapt the world to himself. Therefore, all progress depends on the unreasonable man. (G. B. Shaw).

Sunt multimi si multimi. Inainte de a specula re: psihologia grupurilor mari neorganizate si mari trebuie inteles contextul istoric. O multime de demonstranti in Londra strabate Regent Street, sa zicem, scandand anti-raboi, si totul se termina pasnic, in pubs. In acelasi timp, un miting in Beirut se poate termina intr'o baie de sange.

Cred ca Rhea a pus punctul pe i: in general, indivizii isi fac calcule la rece chiar si cand au mintile infierbantate. Sigur, mereu se vor gasi un 1% criminali care vor profita de inghesuiala (si eu am alergat un borfas in 23 decembrie, furase geanta unui amic, chiar in timp ce lumea scanda anticeausisme). Dar, in general, oamenii decid sa se comporte violent numai daca nu au nimic de pierdut. Numai in situatii extreme, cand sunt la limita, oamenii obisnuiti isi schimba comportamentul obisnuit. Atunci ei nu mai au aversiune fata de risc, ci apetit pentru risc!

Dictatorii stiu foarte bine lucrurile astea. Cand a spus 'va mai dau o suta', Ceausescu exact asta urmarea, sa mareasca miza, sa creasca riscul. Ma intreb, sincer sa fiu, ce s'ar fi intamplat daca in loc de o suta ar fi dat o mie. Nici nu vreau sa ma gandesc.

Rhea, da, nimic nu e cu adevarat inocent si nimic cu adevarat diabolic. Am exagerat. Asta nu inseamna ca nu exista o diferenta imensa intre unii si altii.


AA, stii ce mi-a placut in relatarea ta, printre altele? Sinceritatea. Foarte putini oameni sunt in stare sa relateze intamplari care-i pun intr-o situatie delicata, desi absolut toti au trecut prin asemenea intamplari.


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Rhea a scris:

Da. Cunosc teoria privind psihologia multimilor. De pe la 1900, cand a publicat Le Bon... (...)

Iartă-mă Rhea, cîţi ani ai?

Vezi tu Rhea, există indivizi în mulţime şi indivizi parte din mulţime. Există indivizi în mulţime,  ce devin la un momentdat parte din mulţime. Aşa cum există indivizi-parte din mulţime ce se detaşează şi re-devin indivizi în mulţime. Puţini ar fi în stare să descifreze mecanismul care declanşează metamorfoza. Sunt pe semne şi niscai comutatoare subcorticale acolo. În acelaşi timp, atitudinile indivizilor pot lua cursuri diferite, chiar şi prin simplul fapt că niciunul nu vede acelaşi lucru în acelaşi timp. Nici n-ar avea cum. Unul se poate detaşa cînd vede culoarea roşu, altul, cînd simte un miros, aşa cum fenomenul invers poate fi declanşat la altul de aceiaşi stimuli cromatici sau olfactivi. Totuşi, nu există Saturnalii fără parafernalii.

Poate că n-ai făcut niciodată parte dintr-o mulţime. E posibil. Eu am fost în ambele ipostaze, am sufert şi metamorfoza directă, şi pe cea inversă. Am devenit, e drept, mai circumspect, şi cu puţin antrenament, m-am detaşat mai uşor, sau am renunţat la a mai întîlni mulţimea, atunci cînd mă suspectam că aş putea cădea în afecte spre paguba mea. Oricum, nu am cum nega cele două stadii, aşa că nu pot nega valabilitatea scrierilor "vetustului" Le Bon.

Există şi o parte luminoasă. Comuniunea, una din formele individului-parte din mulţime nu este vorbă goală. Poţi să-i spui isterie colectivă, poţi să-i spui dezmăţ, poţi să-i spui oricum, dar n-o poţi nega ca fenomen. Sunt religii întregi cu propagare în comuniune. Există mii de festivaluri, dintre cele mai ciudate, toate cu efectul instalării comuniunii. A, că există şi scopuri economice sau politice în spate? OK, De acord. Dar asta nu neagă fenomenul.

 E drept, individul-parte din mulţime este uneori vulnerabil. Aşa cum şi individul în mulţime poate deveni vulnerabil deîndată ce se detaşează. A fi capabil de comuniune îţi dă şi puterea de a fi parte din comunitate. Comuniunea întăreşte comunitatea. Iar comunitatea, oricum am da-o, este superioară populaţiei.


_________________
Asistenţa sanitară e gratuită. Gratis e scump.

Rhea a scris:

Ce contrast, Raluca - si care tinerete inocenta, care iscusinta diabolica? Din nou, orice responsabilitate individuala e negata. Daca niste studenti s-au apucat sa arunce cu pietre in cladirea ambasadei, fara sa stie macar de ce, au facut-o fiindca le ardea de distractii stupide - nu fiindca securitatea ar fi pus la cale un plan de un rafinament si un diabolism nemaiintalnit.  

Am raspuns pe scurt mai devreme fiindca ma grabeam.

- Despre tineretea inocenta: exista nu neparat o inocenta, dar macar niste circumstante atenuante legate de tinerete. Ai vazut ca, atunci cand au fost chemati din nou la manifestatie, cei mai multi nu s-au mai dus, fiindca aveau deja experienta. Tinerii inca nu au experienta. In plus, exista studii care demonstreaza ca adolescentii folosesc, in luarea deciziilor, zone ale creierului mai putin evoluate (amigdala nu stiu care). Pe masura ce ne maturizam, folosim din ce in mai mult cortexul frontal. Asta inseamna ca ratiunea castiga treptat teren, in defavoarea afectelor.

- Despre iscusinta diabolica: nu stiu cat de iscusiti erau ai nostri, dar KGB-ul se pricepea la manipulare. Erau super-competenti, in felul lor.

- "Din nou, orice responsabilitate individuala este negata". Cine o neaga? Fii convinsa ca daca as fi fost procuror as fi cerut sa fie pedepsiti toti cei care au incalcat legea. Nu m-am angajat insa sa joc un asemenea rol aici*.

- De unde stii de ce au aruncat cu pietre studentii? De unde stii ca tuturor le ardea de distractii stupide?

- De unde stii cum erau planurile securitatii? Cate asemenea planuri ai vazut? Nici eu n-am vazut planuri operative, dar am citit un scurt manual de manipulare al KGB-ului, folosit si la noi. Cuvantul "diabolic" are si conotatii romantice, te face sa te gandesti la demoni cazuti, la chestii seducatoare, de aceea poate ca nu e tocmai potrivit. Erau idei extrem de inteligente si lipsite de orice scrupul. Asa poate ca este mai clar.

Rhea a scris:

Nu contest "planul" de a-i incita, contest insa ca ar fi fost iscusit si ca s-ar fi bazat pe inocenta participantilor; s-a bazat pe incapacitatea lor de a gandi cu propriul cap.

Aici suntem de acord. Nu inteleg insa de ce "contesti". Eu n-am afirmat ca securitatea s-a bazat pe inocenta participantilor. S-a bazat pe multe lucruri, unul dintre ele fiind, intr-adevar, "incapacitatea de a gandi cu propriul cap". Asa e. Unii oameni, uneori, se comporta in mod irational, iar securitatea stia asta.


*Si nu mi-as fi ales niciodata meseria asta, oricum.


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Sunt foarte surprinsa de intorsatura savanta pe care a luat-o discutia asta  

Eu vroiam sa spun o chestie simplisima, care de fapt rezulta si din povestirea domnului aa. Si anume ca studentii s-au dus la manifestatia respectiva ca la o distractie... de-aia am pomenit si de meciul de fotbal.

S-au amuzat, s-au infierbantat, li s-a parut o chestie rebela si cool sa arunce cu pietre... ce mare lucru s-a petrecut acolo, de fapt? Mai nimic. In orice caz, nu fapte care sa fi necesitat arestarea vreunuia. Ei, si pe urma s-au potolit si-au plecat. Adica nu cred ca asta era un exemplu de manipulare nemaipomenita.

Nici prin minte nu mi-a trecut ca ar fi trebuit trasi la raspundere, dpdv penal (daca ignoram faptul ca nici n-avea cine; doar de-aia ii si chemasera, ca sa faca putin taraboi). Nu era o miza foarte importanta acolo, si nici nu cred ca se alcatuisera planuri operative senzationale, ca doar nu proiectau nici securitatea, nici mentorii ei de la KGB sa omoare pe careva din ambasada sau sa-i ia ostatici. Sa fim realisti!

A executat securitatea suficiente operatiuni de manipulare, intr-adevar perverse, dar nu in cazul asta banal si care n-a avut nicio repercusiune. Asta-i tot ce-am vrut sa spun.

............................

Marius, nu neg ca unii devin parte-din-multime si altii raman indivizi-in-multime. Eu, ce-i drept, am ramas mai mereu in a doua categorie - nu premeditat; asa sunt, pur si simplu. Dar am zis si mai devreme: depinde de comuniune. Daca ea are un substrat pozitiv (euforia traita in colectiv la un concert, de pilda), totul e ok, si nu vad de ce nu s-ar lasa oamenii in voia acestor stimuli, fara sa se mai cenzureze rational. De ce-ar face-o? Ca sa-si incatuseze energiile afective?

Dar daca stimulii sunt de natura sa te criminalizeze, atunci ar trebui sa intervina ratiunea... deoarece nu cred ca ea adoarme vreodata    Daca unii o iau razna urat in situatii din astea, parerea mea e ca aveau dinainte o inclinatie spre violenta, insuficient imblanzita prin educatie. Vorbesc aici de violenta-violenta, nu de fleacuri ca aruncatul pietrelor intr-o cladire.

PS. Cum, cati ani am? Pai daca eram deja alfabetizata in jur de 1900, putand sa-l citesc pe Le Bon inca de la prima editie... fa si tu calculul  


_________________
The Reasonable Man adjusts himself to the world. The Unreasonable One persists in trying to adapt the world to himself. Therefore, all progress depends on the unreasonable man. (G. B. Shaw).

Pretinul meu aa, pe care nu prea l-a-nteles pana acumasa exact cine trebuia, reshpektive honorabilu' Tom, asta e situatia , a incercat sa va spuna intr-un mod mai gingas, n-asa? cum s-a aflat el la un moment dat pe post de "idiot folositor" in Lagarul multilateral dezvoltat Aloo, sper ca stiti ca numai un atoatestiutor & caracter de barbat invartosat are puterea de a se prezenta tontutz si nevolnic pe for, ca si-n bobor, iar nu musai dashtept si-nvatzat, imbatzosandu-se din citat in citat

In caz ca nu  stiti sau ati uitat ce sunt "idiotii folositori", puteti gasi o proaspata referintza-n hypernori, dear puisori

hai pa, ça va, ça va, p-acilisa...?

ps1. Sa fie clar : pe post de idioti folositori ne-am aflat, mai mult sau mai putin accentuat, cu tontii, n-asa? la un moment dat... Depinde - ca sa nu cadem definitiv in gaura neagra a  prostimii de pe nat - cat de rapid si de irevocabil ne-am luminat...

ps2. De altfel, my friend aa, intr-o clasica postura de idioti folositori suntem si-acumasa, hic et nunc, cum ar venea, aloo, fiindca desi dom Tom are o impresie tare proasta despre noi, fakandu-ne in fel si chip, ca pe niste pui de grom sau ca pe niste vbitori ai unui papuash idiom, cu toate astea noi asudam pe ogorul liberalism.ro mai activi si mai haraso ca musca la arat si ca apropritarii angro Asta ca sa fie si mai claro, aloo...

O poveste din folclorul politehnic

La citiva ani dupa razboi a fost gasita in curtea localului din Polizu, o bomba germana cu clor. Fusese o vreme in care clorul era folosit ca substanta chimica de lupta in defensiva, in special in depresiuni si inversiune termica atmosferica. Mai tirziu clorul a fost inlocuit de fosgen, mult mai eficace. Bomba era intr-o stare acceptabila. Un instalator istetz, nu mai stiu daca Pandele, sau Izo-pandele (erau doi ce semanau leit) cum ziceam, instalatorul i-a dat o gaura si i-a inshurubat un robinet. Astfel, clorul a putut fi folosit ani de zile intr-unul din laboratoarele de chimie, ca reactant pentru diversele experimente. Multi s-au folosit de el chiar pentru lucrarile de absolvire sau de doctorat. Intr-o buna zi, in jurul robinetului, metalul a cedat din cauza coroziunii avansate, scurgerile n-au mai putut fi controlate, iar bomba noastra ajunsese sa faca irespirabil aerul din laborator. Singura solutie a fost ca ea sa fie incarcata intr-un camion si plimbata prin oras, pina la epuizarea gazului. [Sfirsit]

Ajuseram si noi sa vedem cum s-a degradat bomba cu dosare, dupa miile de santaje scurgeri si iritatzii. Nu ne ramine decit sa le plimbam pina la epuizarea potentialului lor toxic. Unii vor lesina intoxicati pe ulitele inguste, altii vor tusi nitel la cite-un stop, citiva vor lacrima, alergicii vor intra in shoc anafilactic, iar cei mai multi, in special cei cu nasul infundat, nici macar nu vor simti ca a trecut otrava prin, sau pe linga ei. Vor avea doar o usoara si pasagera stare de rau.


_________________
Asistenţa sanitară e gratuită. Gratis e scump.

Nu-mi rămâne decât să mă alătur celor care vor plimba cotiga cu amintiri, pentru a nu cădea în ridicolul mioritic, cunoscut pe întreg mapamondul. Zici român, vezi o mioară. Mă uit la ochii expresivi ai mioarei şi-mi dau seama cât sunt de tâmpit.
Sute de mii de alţi cretini, pe şase continente, în consens cu licăririle de-un roşu sângerând ce se pogorau din steaua Kremlinului, aveau concomitent aceiaşi ocupaţie: atacau ambasadele SUA, ardeau steaguri, maşini şi portrete. Totul în glumă. O nesărată glumă. Din dragoste pentru Cuba&Fidel, mai lăsau câte un cubanel să cad’uşor pe macadel, după ce zbura niţel!
SERVICIILE SECRETE COMUNISTE, AU FOST LUATE PE NEPREGĂTITE. AU DAT DIN COLŢ ÎN COLŢ PENTRU A POTOLI TINERII! CU GREU AU REUŞIT!

Eu personal nu am aruncat cu nimic, am stat cocoţat pe un gard.. Priveam la cei 4-5 CUBANEZI care săriseră în curtea ambasadei, unde spărgeau geamuri, şi incendiau. Cei de afară cu greu puteau arunca în geamurile relativ depărtate, având drept proiectile, macadamul  frumos stivuit care ne aşteptase, cuminte.

Peste ani, din aproape toată Oltenia, muncitori cu un adânc simţ civic, oameni de tip nou (aplaudaci!), au fost căraţi de colo colo, cu zeci de autobuze, la întâlnirile cu Scârnăvia de Cârmaci, pe stadioanele din  Tg. Jiu, Petroşani şi Motru. NU AM  MERS!! Am rămas la micul şantier de lângă Filiaşi, ca ofiţer de serviciu! Era în toamna lui  77. Glumă!! Şi ce dacă!
Cotiga cu amintiri trece agale printre specimenele Ro, aburite, vlăguite, vopsite, adevărate fiinţe mioritice, cu ochi senini şi păr buclat. Dacă unul clipeşte doar, sar doi, trei, povestind caprin.

Peste alţi ani, grupuri de „vagabonţi” spărgeau vitrine la Timişoara!

N’asha?
Nici vorbă!

PS. Voi lua o gură de sakeclor, deliberat, în cinstea lui Marius. Pe bune! Che să fac?
Altul. Dacă interesează pe cineva, voi povesti, tot caprino-mioritic, despre cele păţite de cei autobuzaţi pe stadioane, CONTRA MINERILOR!!! Ha, ha, ha!!! DE ALŢI MINERI!!!! Ha, ha, ha, ha ...   şi tot... ahaha! Ăia eram noi, aplaudacii de pe şantierele prăfoase şi din uzinele fumegânde!!! (fără mine de data asta!- îmbătrânisem, nu!).

Alţii, îmbătrânesc degeaba, umblând cu castraveţi muraţi în cotiga lor! Printre grădini, culmea!

Pe mine ma intereaza toate relatarile din vremea aceea. Se vor deschide intr-o buna zi arhivele si vom afla (sper sa apucam) cate ceva despre activitatea securitatii si a Partidului Comunist Roman, dar majoritatea informatiilor vor suna asa: "La miting au participat 50-60.000 de oameni, veniti din localitatile X, Y si Z". Ce simteau si ce gandeau oamenii aceia, cum au fost convocati, cum era viata lor de zi cu zi - nu vom afla de acolo.

Presa era ca si inexistenta in timpul lui Ceausescu, asa ca pentru 90% din ce s-a intamplat atunci nu exista nicio alta sursa in afara de relatarile oamenilor.

Ar mai fi, ce-i drept, si literatura memorialistica, dar ea acopera o categorie destul de restransa de oameni, si este vorba de obicei de oameni vanitosi sau de oameni care au de cosmetizat un trecut nu foarte onorabil. Mi se par de 1000 de ori mai pretioase amintirile oamenilor "obisnuiti" (am folosit ghilimelele pentru ca multi dintre ei sunt departe de a fi niste oameni obisnuiti).

Eu cred ca voi deschide un topic special dedicat amintirilor despre perioada comunista (nu neaparat cele legate de viata politica, pentru care exista deja topicul acesta). Am si eu cateva, plus ca am mai consemnat, in timp, si amintirile altora, prin tot soiul de caiete.

Ca veni vorba, Marius, excelenta povestea aceea cu bomba de clor  !


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

AA, ce s-a intamplat pe stadionul din Tg. Jiu? Presupun ca era dupa greva minerilor.


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Da, aşa a fost. Ceva grotesc. După cutremurul din martie, greva minerilor din toamnă. Sechestrarea în adânc a ministrului şi chemarea lui Pingelică la faţa locului. Grotescul a început să prevaleze în toate acţiunile Scârnavului Cuplu. Pingeloidul a venit cu mii de aplaudaci, aduşi din zone "muncitoreşti", de la distanţe mai mari de 60km!!! La distanţa asta, probabilitatea ca printre cei aduşi cu autobuzele să fie rude apropiate ale minerilor ce se aflau în grevă, devenea infimă. Mineri care să facă naveta de la o asemenea distanţă, nu existau.
A urmat cu scheme asemănătoare, mult mai dure însă, Minerozaurul Sanguinar Ilici. Adulat pînă mai ieri,  de aplaudacii ce-am fost.

Îmi adun amintirile şi revin

MANIPULAREA  ”EN GROS şi EN DETAIL”
1.
Iată relatarea unui interesant episod al încercării unui număr mare de muncitori relativ bine organizaţi de a “forţa mâna partidului” în recucerirea unor drepturi ce le fuseseră anulate sau micşorate, începând cu luna martie ’77, imediat după cutremur, până pe la începutul lui august  `77 când neaşteptatele evenimente au avut loc . Întrucât mă bazez numai pe memorie, care dă rateuri după trecerea a trei decenii,  pentru a nu vă înşela, mă voi feri de a da date calendaristice precise.

Încetul cu încetul, timp de câteva luni, zeci de noi reglementări căutau să restrângă câştigurile minerilor, în special  avantajele colaterale aferente  acestei deosebit  de solicitante şi periculoase meserii, începând cu vârsta minimă de pensionare, apoi  statutul minerilor începători, orele de program în subteran, zilele de concediu de odihnă, trecând prin numărul şi calitatea meselor ce le erau date gratuit la intrarea sau ieşirea din şut, până la durata de exploatare a echipamentului de protecţie din galerii sau acordate individual. Parcă zeci de draci împieliţaţi, care de fapt nu erau decât aplaudacii şefi, puşi la muncă  de birou, înarmaţi numai cu GUMA DE ŞTERS – scormoneau prin creerele lor bolnave, tot ceeace ar fi putut transforma un om cu raţiune, într’o piesă amorfă a unui mecanism funcţionând anapoda, la o turaţie tot mai mare. De fapt,  catastrofalul  cutremur a fost folosit într’un mod diabolic de comunişti, pentru întărirea controlului total asupra sărmanilor Ro, sub lozinci de tipul “să ne strângem cu toţii în jurul partidului şi a conducătorului iubit, pentr a ........”, în scopul  de altfel mărturisit, al transformării Ro într’un stat total independent energetic.

Seara târziu, în ziua următoare sosirii intempestive a “conducătorului iubit” în Valea Jiului,  micul nostru şantier de lângă Filiaşi  (com. Ţânţăreni) a constituit ţinta unei  echipe operative miliţie/secu/partid. Parcă ruşinaţi de data asta, cei trei  reprezentanţi ai organelor, după fireasca discuţie numai cu ing. şef al formaţiei au început munca de lămurire cu noi, staful tehnic al formaţiei (ing. şef , cei patru şefi de brigadă, printre care mă număram şi eu, administratorul) adunaţi la h 21.00 de “rugămintea”  făcută în cursul dimineţii de miliţianul  comunei.(O asemenea cerere nu putea fi ignorată!). A doua zi urma ca la prima oră (începeam programul la 6,30 a.m.) să ne îmbarcăm cu mic cu mare, toată suflarea din bază, în autobuzele ce ne vor fi puse la dispoziţie, plecând la Tg. Jiu pentru a participa la un miting urmat de o serbare câmpenească, nadă îmbătătoare atât la propriu cât şi la figurat, pentru orice  trăitor pe  meleagurile urgisite de stihia comunistă. O zi de chiul în care se puteau ingurgita “organizat, în echipă”, cantităţi mari de lichide conţinând alcool în diferite concentraţii, era mană cerească pentru “omul nou”, “omul aplaudac”, constructor a tot felul de bazaconii hidoase şi prea puţin folositoare unui om  modern, normal.

Cu câteva zile în urmă, minerii intraţi în grevă pentru cele de mai sus, pe tot întinsul bazinului miner al Văii Jiului, reuşiseră să introducă în subteran, sechestrând-o apoi acolo, o parte a unei impozante delegaţii ministeriale pe care o chemaseră, imperativ, pentru rezolvarea acelor grave probleme socio-profesionale. Asta după ce sistaseră orice discuţie cu conducerile minelor sau activiştii de partid locali. Blocarea în subteran a miniştrilor lui Ceauşescu, devenise cunoscută şi comentată în toată lumea. Era practic, după mulţi ani, prima acţiune spontană a unor mari grupări muncitoreşti, ridicate împotriva conducerii “muncitoreşti” dintr’o ţară din interiorul lagărului socialist. Intervenţia Scorniceşteanului devenise necesară aşa că a sosit neîntârziat în zonă. S-a întâlnit cu liderii greviştilor, le-a promis o serie de chestii, printre care şi lipsa luării de măsuri punitive  la adresa lor şi a  tuturor celorlalţi grevişti. O gargară în întregul ei agramată, peltică, dar în special mincinoasă, crezută din păcate de marea majoritate a aplaudacilor. Pe moment, doar.

-va urma-

MANIPULAREA  ”EN GROS şi EN DETAIL”

2.
 De a treia zi, măsurile represive au început să se reverse din toate direcţiile. Ideea bradului scorniceştean de organizare a unor mitinguri de susţinere a “politicii înţelepte a partidului şi de înfierare a celor care se lasă ademeniţi de propaganda   duşmanului de clasă”, idee care l-a ucis 22 de ani mai târziu, prin gloanţele pregătite şi trimise de Iliescu, -un alt emanat maladiv al stalinismului tardiv, -drept cadou de  Moş Gerilă (personaj cu nume rece, producând adevărate frisoane, ieşit din retortele ateisto/comuniste, aruncat în casele neajutoratelor fiinţe mioritico-caprine ce-l aşteptau de fapt pe blândul, ghiduşul şi darnicul Moş Crăciun), s-a zvârcolit probabil prin ţestele cuplului criminal, din primele clipe. A pus rapid de trei mitinguri. Trei într’una. Adică trei mitinguri într’o zi! Pe trei stadioane!  În trei localităţi! Record mondial neegalat până astăzi.
Înconjurat de mii de aplaudaci, s-a simţit în elementul său, 25 de ani. Pentru un adevărat comunist ca Pingelică, ca Iliescozaurul nostru de mai ieri, sau chiar pentru un Popey Ştie Tot, din zilele noastre, care a sărit din barca predecesorilor roşii, la timp, nu prea departe, în apa tulbure din jur, dar   ţinându-se încă când cu o mână, când cu alta de marginea ei, - băile de mulţime sunt un afrodisiac de nerefuzat. Chiar dacă în jur, abundă fecaloizii**.

Mii şi mii de “oameni ai muncii” trebuiau aduşi pe stadioane. De departe.  În plasa aruncată în jurul Văii Jiului, am căzut şi noi, cu baza noastră care era practic la limita  razei ipotetice de unde plecau navetiştii la minele din Vale. Din localităţile având printre locuitori navetişti spre Vale, deci cunoscători a crudelor realităţi, nu fuseseră “convocaţi la acţiunea patriotică” muncitori. Noi la Ţânţăreni   îndeplineam şi cealaltă condiţie: eram “muncitori-petrolişti”, care  semănam  în mare măsură, la comportament şi îmbrăcăminte, cu cei cărora trebuia să ne substituim - mineri veniţi la întâlnirea cu “iubitul conducător”!
Eu care eram un tenace nonconformist, cunoscut în toată întreprinderea ca puţin sărit de pe fix (singura metodă de a spune orice, oricând, oricui, pe care am considerat-o aplicabilă din copilăria-mi zbuciumată)*, am rămas ca ofiţer de serviciu, deşi nu se obişnuia acest lucru. Legea tereniştilor era clară, ori la muncă, ori acasă, la Bucureşti sau aevea. Eram navetişti de săptămână. Aveam paznici pentru a răspunde la tel.
În continuare voi povesti la “mâna doua”, întrucât am lipsit din autobuzele şi de pe stadioanele forţatei solidarizări a tuturor împotriva minerilor. Însă luni de zile am discutat despre faimoasa deplasare la fiecare cafeluţă, la fiecare berică, eu fiind cel care-i descosea pe ce ce participaseră.

-va urma-

MANIPULAREA  ”EN GROS şi EN DETAIL”

3.
Întâlnirea “minerilor de conjunctură” cu Ceauşescu urmată  de “băuta” obişnuită în astfel de situaţii, s-a transformat într’o călătorie la porţile infernului, poate chiar puţin în interiorul lui, întrucât l-au văzut şi auzit pe Belzebut, gesticulând spasmodic în timp ce împroşca venin din gura-i strâmbă. Nu odată ci de trei ori. Trei reprezentaţii insuportabile prin hidoşenia şi absurdul lor.

“Mici” coloane de 5-10 autobuze din judeţele limitrofe Gorjului, înţesate cu muncitori,  cu antemergătoare alcătuite din 1, 2 maşini de miliţie (Dacii) şi 1-2 autobuze cu gărzi patriotice, au transportat mai multe mii de oamenii ce nu aveau nici o legătură cu mineritul sau cu minerii, iniţial pe stadionul din Tg. Jiu, unde a avut loc primul miting.

Oraşul dădea impresia a fi o uriaşă cazarmă. Grupe de gărzi patriotice, miliţieni, militari, civili cu atitudinea şi tunsoarea specifică securiştilor, îndrumaţi de alţi civili cu aspectul caracteristic activiştilor pcr de rang înalt, îşi făceau de lucru gesticulând în mod hilar.

(Va Urma)

Dicţionar explicativ
*-..fecaloid = fiinţă cuvântătoare, care din tinereţe este obişnuită să  ingurgiteze  cu ambele mâini, - folosind sau nu, tiriplicul tradiţional - produse  cu consistenţă  şi mai ales  miros caracteristic, ce  nu o va părăsi în veci.
Aceştia se întâlnesc mai ales în societăţile puţin evoluate, unde predomină culegătorii. De obicei sunt tăcuţi, precum ierbivorele ce se hrănesc mai tot timpul. Nu ripostează decât arareori la rele tratamente sau privaţiuni.  
În societăţile mai evoluate, populaţiile de creatori/producători sunt mai numeroase, devenind majoritare. Aici, culegătorii, mulţi dintre ei venind din străfundurile neospitaliere ale zonelor urgisite de “idei măreţe” sau conduse de “emanaţi providenţiali ai unor astfel de idei”, cu privile şi mâinile aţinte spre cele şi cei din jur, se adună ciopor, în gălăgioase gloate, aşteptând  din ce în ce mai iritaţi, înmânarea  celor necesare unui trai îmbelşugat, într’un cadru ambiant nou, ce trebuie creat de ceilalţi, de creat./prod., priviţi totuşi cu un dispreţ suveran şi loviţi inuman cu maximă duritate, ei şi familiile, fără osebire, la intervale din ce în ce mai mici în virtutea unor arhaice precepte, tot mai distorsionate şi confuze.
Cvasi totalitatea celor ce se năpustesc spre civilizaţie, ajunşi acolo,  nu pricep nimic în afara faptului că  sunt altceva, ceva mult mai valoros decât cei din zonele pe care le-au părăsit, spre care privesc cu dezgust şi milă.
Fecaloizii pe care-i cunosc, absolut toţi, au impresia că mirosul pe care-l degajă se apropie de cel al ambrei. Chiar în acest moment (16.08.2006-h cca. 16,00) un fecaloid şef, fost ofiţer secu, acum demnitar cu 2 (două) nume, povestea la tel spre TV Realitatea cât de cumsecade a fost el! Zile întregi Mona Muscă a facut acelaşi lucru! Până la saturaţie!

**-..puţin sărit depe fix,......singura metodă  de a spune..... orice,.....oriunde  " =  Sper că stimaţii cititori al acestor rânduri m-au înţeles mai bine, după citirea celor postate pe ici pe colo. Totul este mult mai complicat decât pare. Teribil de complicat.
Dacă cu eforturi mari reuşim să ne căţărăm într’un turn cu înălţimea peste medie (!?) şi rămânem cocoţaţi acolo cu alte treburi, privind în jos după o vreme, aproape sigur  nu vom mai putea pricepe mai nimic din viermuiala celor de jos, draci, daci sau aplaudaci. Traseele acestora sunt total diferite de cele descrise în tratatele chinezeşti, nemţeşti sau englezeşti şi din păcate nu au nici o finalitate de-o acceptabilă normalitate, pe solul mioritico-caprino-carpatin.
Nici vorbă ca un teoretician Ro de azi, de aici, sau de prin e-vecinătăţile tot Ro, să încerce să-i netezească calea spre mai bine, mai frumos, mai normal, mai mai, unui „coleg”. Nimeni nu coboară atât de jos?! Vai, vai!
Vă plac cele scrise de Eminescu  sau Creangă, Blaga sau Iorga, Eliade sau Noica, Patapievici sau Pleşu, sau Liiceanu, sau Blandiana, sau Dinescu, sau T. Ungureanu. Dar cum au scris, sau scriu, vă place? Toţi au avut şi au UN SCOP. NOBIL!
Au scris şi scriu, genial sau cel puţin interesant, în limba Ro, pentru Ro. Au aşternut sau continuă să aştearnă pentru noi, IDEILE PROPRII, chiar dacă au şi citate sau bibliografii.  Să înţeleagă cât mai mulţi, pentru a-i transforma pe culegătorii Ro, în creatori/producători Ro, în Ro. Cu grup sanitar în casă.

MANIPULAREA - “EN  GROS  şi  EN  DETAIL”  - final –

Dacă în orăşel atmosfera era aproape firească, perimetrul stadionului “Pandurilor” era asfixiat de oameni în uniforme de tot felul ce lăsaseră doar un culoar de trecere spre intrarea principală a tribunelor. Tribunele erau ocupate spre marginile tuturor rândurilor tot de purtători de uniforme, câte 3, 4,  însă de la diferite arme, formând un tablou pestriţ!!
“Minerii!?!?” veniţi să-şi exprime adeziunea faţă de politica înţeleaptă a partidului au fost aranjaţi în tribune în funcţie de sosirea lor în Tg. Jiu. În scurt timp stadionul s-a umplut, după care a început  magistrala bâlbo-peroraţie gesticulardă a falnicului copac ce ne conducea spre noi privaţiuni, spre noi insatisfacţii. Entuziasmul celor care periodic, la comandă, aplaudau şi lozincau ineptele sintagme, se diminua pe masura trecerii timpului. Fără apă, fără mâncare, şi ceeace era mai important, fără posibilitatea de a evada spre case sau cârciumi. Marele număr de “cadre” împiedica orice încercare de a răzbate printre ei.
La imundele latrine, puţin numeroase şi transformate în insuliţe inundate în dejecţii, se formaseră obişnuitele cozi, parametru esenţial introdus de comunism în ecuaţia supravieţuirii zilnice a oricărui Ro de rând. Apa curgea cu o extremă parcimonie, aşa încât fiecare însetat era nevoit să stea la robinet până cei din jur reuşeau să-l împingă de acolo. Spectacolul era dantesc, rămânând întipărit până în ziua de astăzi, în mintea săracilor participanţi.  
De mâncare nici nu putea fi vorba. Unii dintre militarii mai omenoşi s-au dus cu banii “minerilor” la sărăcăcioasele magazine din jur (nu erau deschise decât f. puţine!) de unde s-au întors cu Eugenii şi conserve de vinete în bulion. Zvonul că toată expediţia va dura până spre seară, cu încă două reprezentaţii pe stadioanele din Petroşani şi Motru, i-a transformat pe ai noştri „mineri” de nevoie într’o masă amorfă de fiinţe dispuse la orice sacrificiu, pentru a scăpa cu viaţă din această încercare. Cei din cordoanele de ordine erau şi ei în aceiaşi stare de toropeală, de lehamite, ceeace nu a dus totuşi la relaxarea condiţiilor de “sechestrare” în care se găseau toţi. Nimeni nu trebuia să plece! Cuvântările trebuiau ţinute în faţa unor tribune pline cu muncitori, care probabil trebuiau să-i ridice moralu, pingelei conducătoare de destine.
Închipuiţi-vă  scenariul din Tg. Jiu  repetat de încă două ori, Petroşani şi Motru, cu oameni tot mai obosiţi, însetaţi şi înfometaţi. Din cele două autobuze umplute de cei din formaţia noastră, au reuşit să “evadeze” vreo zece inşi, cu mari peripeţii şi cascadorii, cu urmăriri ca’n filmele cu Stan şi Bran, când nu se mai ştie care-i fugăritul şi care-i urmăritorul, depărtându-se toţi de locul “dramei”, fiecare în drumul său!

Serbarea câmpenească promisă de autorităţi s-a pierdut în noaptea respectivă ca măgarul în ceaţă, însă a doua zi nu am fost la serviciu decât eu, cel rămas la bază şi o parte a celor “evadaţi” în ajun, speriaţi că miliţia sau secu vor lua măsuri împotriva lor.  Ceilalţi se refăceau. Ce vremuri trăiam! Ce oroare era fiecare din zilele sub pingeloidul scorniceştean. Oroare pe care extrem de puţini o conştientizau.
Spre ruşinea mea, eu, dilimandros PRIN VOINŢĂ PROPRIE până la limita extremă (deşi şef de brig. nu eram chemat la nici o şedinţă, de frica celor ce s-ar putea discuta, la nevinovata mea sugestie, care era paşnică, la prima vedere!), luând totul, absolut totul în zeflemea, mergeam înainte ca orbetele, deşi eram la curent cu tot ceeace se întâmpla prin lume: citeam ziare şi reviste franceze (la Bibl. franceză) de câte ori aveam ocazia, ascultam numai radio Europa Liberă, Vocea Americii, D. W., eram slobod la gură cum nu erau mulţi şi culmea culmilor, eu fiind o mică furnică, aveam prieteni din copilărie, sau cunoştinţe, vecini, colegi, etc. cu funcţii mari în Ro (atât până’n cât şi după ‚89)*, cu care discutam fără fereală, în special politică cu accentuată tentă anticomunistă.  Probabil că  specimene care aveau comportamentul meu au putut trece infinit mai uşor, nepedepsite, prin iadul comunist, ajutate bine înţeles de-o mare doză de şansă, ca să nu-l amestecăm pe Dumnezeu în această chestie lumească, cu răi, buni, indiferenţi  şi dilimandroşi.

*- despre unii dintre ei, voi scrie cîte ceva, mai ales după desecretizarea dosarelor. Nu bârfe sau probleme personale, ci în legătură cu funcţionarea comunismului real, de care mulţi n-au habar.

N'asha?

Deci aceiasi "mineri" au fost carati la trei mitinguri?

@Volodea,
Luat de val, am luat-o puţin pe arătură. Nu m-am făcut înţeles. Scuze!

Toate autobuzele cu mii de muncitori din zonele mai depărtate de zona mineră a Văii Jiului, i-au dus pe cei ce nu au putut fugi, la toate cele trei mitinguri.
A fost dorinţa expresă a lui Ceauşescu ca la acele mitinguri să nu se afle niciun localnic, niciun miner. Sursa: cei sosiţi pentru org. transp. noastre la mitinguri.

PS. părerea mea personală este că această hotărâre a fost luată de secu, pentru ca să nu apară alte probleme, după acea imensă grevă. chestiunea trebuie studiată, totuşi.

Ceilalţi forumişti nu sunt interesaţi de realitate. O cunosc!

N'asha?

Anchetele sociale şi rezultatul lor! Ziariştii-autori!

Anul 1974. După unii un an cu relativă lumină în negura comunismului. Nu pentru mine..
Nu-mi amintesc exact unde pleca pingeloidul. Parcă în America de Sud. Se făcuseră liste cu cei care trebuiau să-şi facă datoria de aplaudaci la aeroport şi pe o parte a traseului. O listă restrictivă cu cei care meritau  această onoare, - MEMBRII DE PARTID- dar nici aceia toţi. Este de la sine înţeles că nu mă puteam afla pe ea. Eram printre cei mai depărtaţi de pcr dintre salariaţi ! Dar ..... .
Ca orice caricatură de  om nou, puţini erau cei care ratau ocazia de a se alipi pecereilor până la ieşirea pe poarta instituţiei doar pentru a  chiuli, dacă nu pentru altceva, de ex. o berică mică, cu gargară multă.

Mai trebuiesc unele precizări, pentru înţelegerea situaţiei:
 În toate întreprinderile care aveau puncte de lucru prin ţară, fie ele laboratoare, formaţii de lucru sau şantiere mari sau mici, exista un sentiment de invidie pe care-l aveau cei din centrală, pentru terenişti. Noi tereniştii eram consideraţi « negrii pe plantaţie », însă cu o serie de certe avantaje: salarii tarifare mai mari şi în plus diferite sporuri băneşti, program mai lejer (numai în Bucureşti!!), în general relativ mai multă libertate, iluzorie de fapt, considerând că pe teren programul de lucru era mult mai lung şi  intens. De munca efectivă şi de răspunderea celor făcute,  nu puteam vorbi pentru a face o comparaţie. Cei din centrală ne ‘urmăreau’, iar noi ne vedeam de ‘treburi’, dându-le cu tifla. La acţiunile centraliştilor care ne conveneau, de chiul sadea, nu la muncă ‘voluntară’, ne lipeam cu zel, în timp ce dacă noi, tereniştii, aveam discuţii tehnice la diferiţii noştri beneficiari din Bucureşti (ministere, institute, centrale, etc.- economia socialistă, stufoasă, încâlcită, cu dubluri dublate şi apoi triplate, neeficientă, de kk !), care se bazau pe trombonirea reciprocă, cei din propria noastră centrală nu prea aveau acces. Aceste ‘discuţii tehnice’ durau zile şi săptămâni întregi, de regulă câte 1-2 ore pe zi. Cei care erau pe atunci la o vârstă dincolo de copilărie, îşi amintesc de acea veşnică forfotă prin oraş, în tramvaie, autobuze şi trolee, a unor cetăţeni dotaţi cu mape voluminoase şi suluri lungi cu planuri. Majoritatea acestora erau chiulăi, întrucât  deplasările absolut necesare cu planuri şi mape cu date se făceau cu acele TV.uri incomode, ce făcuseră carieră în Ro.
Să revin la şuvoiul principal.

Autobuzele cu aplaudacii de voie, de nevoie, plecau spre aeroport  de la cele 6 sectoare de partid, în cazul IPGG.ului meu, din Banu Manta. Totul se prezenta ca într’o operetă bufă de execrabilă calitate :
-pe listele din TOATE întreprinderile fiecărui sector, se treceau cei mai ‘de  încredere’ salariaţi, pecerei, nu ! Erau zeci, apoi sute, în final mii, zeci de mii, la fiecare sector.
-la fiecare sediu pcr de sector, aşteptau câteva autobuze, în număr total insuficient.
-cei care nu au mai încăput în autobuze, au plecat încolonaţi unii, în devălmăşie cei mai mulţi.
-peste 75% dintre ‘aleşi’ au dezertat umplând localurile, magazinele şi pieţele capitalei

Spre prânz, la mai multe ore după ‘actiune’, de la serviciu, am luat-o spre casă, iniţial, cu 331. De la Universitate în loc de a lua metroul spre Berceni, am pornit pe Bld în jos, spre Cişmigiu pentru a juca un şah. La CCA , ce şansă !, m’am întânit cu un coleg, obosit şi supărat. Şi eu eram supărat! Am hotărât rapid să bem o bere la Gambrinus pentru a ne reveni.
Acolo, toate mesele ocupate. (Deplasările scorniceşteanului peste hotare, scotea mii, zeci  de mii, sute de mii de cetăţeni care înainte, în timpul şi după minutele sau orele solemne ale decolării sau aterizării şi eventualelor  pupicuri de protocol, se comportau fiecare după putirinţă. Acele ‘emoţionante’ momente se reflectau imediat în oraşul murdar, prăfuit, cu magazinele goale dar plin de miliţieni, care începea să bolboroseacă de citadini cenuşii la piele şi port.). Majoritatea meselor erau împănate cu ofiţeri ce chiuleau de la MAPN.ul  aflat în apropiere. Am găsit un colţ de masă în mijlocul localului, lângă trei ofiţeri, care trăseseră vreo două rânduri. Eram la prima halbă, însă o comandasem pe cea de a doua, când locul  celor trei ofiţeri a fost imediat ocupat de o ‘echipă operativă mixtă’, formată din 4 persoane. Doi civili şi doi miliţioneri galonaţi, un maior şi un căpitan.
 În toiul discuţiei despre .... nemurirea sufletului .., eu fiind în vervă ca de obicei, îl aud pe maiorul albăstrel cerându-mi actele. A urmat un schimb de replici, sub privirile curioase ce se îndreptau spre mine, peste o mustaţă neagră, de mari dimensiuni. Atât mustaţa cât şi privirile, îi aparţineau ziaristului cunoscut de pe atunci, Petre Mihai Băcanu. Acesta era unul dintre civili. Celălalt era sau un ziarist mai tânăr, sau un secu, în orice caz nu s-a prezentat, cum o făcuseră ceilalţi trei. Nu am participat la nici un alt interviu, deci nici astăzi nu ştiu dacă cele petrecute atunci au fost perfect legale.
-va urma-

Anchetele sociale şi rezultatul lor! Ziariştii-autori! (2)


Maiorul, cu un comportament decent, a început  ’’interviul’’ cu legitimarea noastră. După ce a privit în buletine, le-a înmânat civilului mai tânăr, care a început să-şi noteze datele  într’un carneţel. Eu continuam discuţia cu amicul. Acest fapt, normal pentru un cetăţean care bea o bere cu un prieten şi este ’’întrerupt’’, i-a iritat pe tovi. Pe toţi! Ăsta fusese şi scopul meu, nu a lui Paulică care privea speriat la comeseni: era pcr.ist şi membru în BOB.ul (mai mic) atelierului  electronic, urma să plece în Irak, era nepotul secretarului PCR al întreprinderii, iar personal era un salariat căruia nu i se putea reproşa nimic-corect şi  bun meseriaş -. Maiorul ne-a cerut în continuare legitimaţiile de serviciu şi eventualul Ordin de Servi ciu sau Delegaţia care să ne fi permis ieşirea pe poarta înstituţiei, indicând şi scopul acestei acţiuni.
Problema era foarte încurcată. Prezenţa noastră în local se mula pe forfota din oraş, ca urmare a deplasării Dictatorului peste hotare. Toată lumea ştia că în astfel de zile, localurile din capitală erau mai pline decât de obicei. Nimeni nu avea acte care să demonstreze participarea la un chiul organizat la aeroport sau pe drumul spre el. Tot aşa cum aproape nimeni nu se mai întorcea la serviciu după o muncă voluntară sau o aplaudăceală stradală.
În virtutea celor de mai sus, atmosfera  la masă devenea tot mai încinsă. Paulică mă atenţiona cu piciorul pe sub masă, să nu mă ţin ţanţoş. Inutil. La absolut toate întrebările militiţianului şef  răspundeam cu o doză de umor, tipică unei mici băute într’un local de cartier. Interviul s-a prelungit mult peste timpul necesar unei simple legitimări.  Eu eram cam obraznic, beam din a doua halbă sosită între timp, iar localul se golea din ce în ce. Cred că în final nu rămăseseră, din toată aglomeraţia iniţială,  mai mult de 3 mese ocupate de la intrare  la bar. Convivii noştri nu au consumat nimic, deşi le-am propus o halbă. Răspunsul lor cred că a fost picătura care l-a inspirat pe Băcanu, ajuns la redacţie ’’ noi  suntem la muncă!’’.
 Cei doi civili nu au pus nici o întrebare, practic nu au vorbit cu noi. Băcanu tot scria în carneţel. Într’un târziu, s-a terminat şi ’interviul’ şi berea. Despărţirea de „echipă” a fost rece.
Afară, una din ideile acelea unice mi-a trecut prin cap. ’Hai la serviciu!’.  Paulică a izbucnit în râs, însă a înţeles că nu am fi putut face ceva mai bun, în situaţia dată.
Prin birourile pustii, am avut norocul să găsim exact pe cine  trebuia. Şeful meu de serviciu, ing. C. F. şi  ing. I. N., secretar BOB, unchiul colegului Paulică. Le-am relatat cu maximă   ’obiectivitate’, ca pe o glumă cam nesărată,  cele întâmplate, în drum spre serviciu (??Gambrinus??), interpelaţi de ziarişti şi miliţieni (!?!?). Eu cu poantele, Paulică ruşinat, smerit, am trecut hopul.
Timp de aproape  două săptămâni, o linişte totală a presei asupra celor  întâmplate, ne-a liniştit pe toţi, în aşa măsură încât nici nu eram crezuţi şi începuseră bancurile pe seama celor doi ’’de la Gambrinus’’.
În a doua sâmbătă o surpriză de proporţii îi aştepta pe toţi salariaţii IPGG.  La o jumătate de oră de la începerea programului un TV plin cu salariaţi din Ministerul Petrolului, de la CFI, de la adm., de la personal (cca 6 inşi) a descins la sediul nostru. S-au instalat în Sala de Şedinţe, cu condicile de prezenţă în faţă, chemându-l pe fiecare salariat care era prezent, deci semnat în condică. După un timp, bulibăşeala din condici şi-a arătat colţii:
-unii prezenţi dar nesemnaţi, în ideea că vor semna la plecare şi de sosire,
-unii şi prezenţi şi semnaţi- cum era normal,
-unii absenţi şi nesemnaţi – iarăşi, ceva aproape normal,
-unii absenţi dar semnaţi – ceeace este grav, forma cea mai periculoasă de chiul.
În total, s-a întocmit o listă pe care erau trecute un număr cca. 40 de salariaţi, aflaţi în diferite forme de neregularitate, care periată ca la Ro, a ramas cu 21 de poziţii (cca. 10% din total – IMENS, de neconceput!!!).
Atât eu cât şi Paulică, am scăpat cu faţa curată, fiind prezenţi şi semnaţi.
Această echipă ministerială de control, a rămas 10 zile la noi. Atunci, în a zecea zi au sosit ultimii chiulăi, care fuseseră plecaţi în provincie şi nu fuseseră găsiţi de colegi.
Absolut toţi cei prinşi cu mâţa’n sac, au fost penalizaţi:
-ziua/zilele tăiate,
-5-10% penalizare pe 1 lună sau 1 trim.
-retrogradare de 1-2 clase de salarizare, 1 lună/1 trim.
-altele pe bază de gargară (ex. caricaturi la gazeta de perete: colegul S.I. – un arab bicuind nişte cadâne care semnează în condici; poezioare satirice tot la gazetă, punerea în discuţie la sedinţele PCR sau sindicale, etc).
Cel mai mult au avut de suferit soţii ing. Pelc..., el şef formaţie, care în urma scandalului au plecat din IPGG, iar până la plecare nu au mai vorbit cu mine, VINOVATUL. Încă vreo 3-4  salariaţi se uitau la mine ca la un duşman. Tipic  pentru Ro, locuită de ro.

Cele de mai sus se datorau articolului scris de  Petre Mihai Băcanu, în revista MAGAZIN, unde a apărut în pag 1, cu continuare în pag. 2, sub titlul  ’’UNII TRAG LA ŞAIBĂ, ALŢII TRAG LA HALBĂ’’. Cele două nume în clar sunt Andrei Alexandru (eu) şi Enescu Paul (colegul, decedat ulterior).
Din păcate nu mai am nici un exemplar al ziarului unde am fost popularizat cu răspunsuri în doi peri!

A făcut ceva legal P. M. Băcanu, când a publicat un articol care nu ţinea cont de cele spuse de noi?
Nici eu şi nici Paul nu eram muncitori, adică la şaibă.  Dar eram la halbă!
Articolul a produs mari pagube materiale, chiar dramolete, multor salariaţi. Cca. 15 persoane.

Interesant faptul că ’’iniţiatorii morali’’ eu şi Paul. nu am păţit ABSOLUT NIMIC!! Există precis un Dumnezeu al glumeţilor! Nu aici însă.



Ultima modificare efectuată de către aa la Vin Sep 01, 2006 8:40 pm, modificat de 1 dată în total

Calcul, accident, experiment?
(toate numele şi datele sunt reale, în limitele memoriei mele)

La începutul anilor ’80, întreaga morişcă a comunismului, măcina cu o eficienţă nimicitoare, orice încercare de normalizare a relaţiilor dintre semeni, dintre rude, dintre oameni şi maşini sau utilaje, dintre întreprinderi, dintre salariaţi şi intreprinderi, dintre localnici şi străini, sau alte combinaţii posibile. În zare nu se profila nici o licărire, ce ar fi putut înviora cenuşiul tern din jur. Plecarea la muncă, peste hotare, indiferent unde, însemna pentru fiecare dintre noi, singura posibilitate de a evada cel puţin pentru o perioadă, din acest iad. Am intrat şi eu în lotul propus pentru a lucra în străinătate, deşi.......(va urma)

Condiţiile absolut excepţionale existente în IPGG -Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice -, au permis lărgirea componenţei celor “aleşi”.  Practic, acest lucru se datora ofiţerului de secu Bercaru V, un om cu vederi mai pragmatice, parcă lipsit de îndoctrinarea tembelă a imensei majorităţi a “organelor de tot felul”. Aproape toţi salariaţii care nu aveau cazier personal la miliţie, au putut pleca în străinătate, atât la lucru, cât şi în excursii. La IPGG  activau ing. Vlad Adrian, fiul generalului  Vlad Iulian – comandantul întregii securităţi din Ro - şi cpt. ing. Vasile, fiul unuia dintre adjuncţii lui Vlad, generalul V. Vasile. De activat, activau amândoi, însă în funcţii şi cu responsabilităţi diametral opuse:
-    ing. Vlad Adrian, geofizician, a fost repartizat la terminarea Inst. de Pet. şi G. la o formaţie de teren din Banat. A lucrat un număr mic de ani prin Banat ca ing şi apoi ca şef Form. de Prospecţiuni, după care a devenit director tehnic la Centrul de Calcul al IPGG, fiind unul din şefii CTP.ului atât de înnegurat. Vlad A. scria constant articole despre tehnica de calcul modernă, în revista „Ştiinţă şi Tehnică”, unde avea o rubrică pe ultima pag., pare-se. A fost şi probabil a rămas o persoană deosebit de agreabilă, absolut normală, gata de a-şi oferi ajutorul. Firesc că nimeni nu avea curajul să ceară ajutorul fiului şefului securităţii Ro. A format la acel Centru de Calcul, un mic grup de electronişti de valoare (la nivelul IPGG) care căutau să construiască artizanal, o staţie seismică de-o complexitate monstruoasă!! Le-ar fi trebuit secole!! Nu a avut nici o legătură cu securitatea. Era foarte popular cu cei pe care-i socotea prieteni. Spunea şi asculta bancuri. Nu a făcut nici un rău nimănui.
-    cpt. ing. de foraj Vasile era securistul întreprinderii, adjunctul lui Bercaru. Asta era singura lui meserie – ofiţer de securitate la IPGG. Un tip şters pe care personal nu l-am văzut niciodată şi nici nu am auzit nimic despre el. Era clar cu chestia numită "poliţie politică", care numai bine nu putea face.

 Relativa relaxare a relaţiilor    salariaţilor de aici, cu securitatea, pare să fi fost un scenariu ale cărui resorturi sunt greu de desluşit. Această problemă a “omului care sfinţeşte locul”, sau a planurilor cu bătaie lungă, ar trebui analizată, pentru a putea diferenţia atât nuanţele de rău, cât şi cele de bine, din aparenta uniformitate a reacţiilor organelor  de represiune,  la diferiţi stimuli. Faptul că fiii celor mai importanţi securişti din ţară, au lucrat aici, s-ar putea să nu fie o coincidenţă. Nici situaţia specială a instituţiei nu cred că este întâmplătoare.

În momentul de faţă , aug. 2006, Întreprinderea “Prospecţiuni SA” este parte a holdingului  lui Ov. Tender,  cu un număr de salariaţi mult micşorat, cu  mai puţine sedii în Bucureşti şi în ţară, dar cu conducerea de acum 20 (douăzeci) de ani !?!?!?!?!?. Ca o curiozitate, Directorul General  este cel de pe la mijlocul anilor ’80, un anume ec. Gubandru, fratele fostului prefect de Buzău, Gubandru. Cu siguranţă este cel mai longeviv Director  General de întreprindere din Estul Europei!. Saltul de la economia centralizată a statului comunist la economia de piaţă pe care o consolidăm astăzi !??!, a trecut cât se poate de lin peste conducerea tuturor compartimentelor care nu s-au desfiinţat. Nu a avut loc nici o schimbare sau rotire a cadrelor cu excepţia ieşirilor la pensie sau a deceselor premature. Este ceva incredibil! Şi acum, într’o companie particulară 100%, numărul directorilor şi a şefilor este identic cu cel din anii totalitarismului. Ce resorturi îi mână pe patronul arestat Tender şi pe cei din spatele său să menţină acest imobilism? Imobilism care costă!

Bercaru V. ofiţerul de securitate care răspundea în ‚89 de întreaga platformă IPGG, Depozitele de carburanţi şi Staţia de îmbuteliere aragaz, Dămăroaia, a fost până prin 2001, şeful SIPA sub toate gurvernările: Văcăroiu, CDR, Năstase – fiind schimbat de Iliescu, care-l făcuse general, cu ani în urmă.

Este interesant de cercetat acest aspect de relativă oază, pe care l-a avut IPGG în decursul timpului şi chiar în zilele de azi.  Parcă a fost sistematic în contra curentului dominant din jurul său.
Justiţiarul multpreaînnegurat CTP superziaristul, a tăcut şi tace mâlc. Îi cunoaşte pe cei de care am amintit, mai bine decât mine. Ca ziarist putea să ilustreze cu mai mult aplomb personalitatea nu atât de negativă a unui securist care a avut o presă nefavorabilă în revista „Caţavencu”,  la prezentarea în ordine alfabetică a ofiţerilor de securitate care au făcut poliţie politică. Personal, fără nici un dubiu, cunosc 3 (trei) salariaţi care au căutat să facă rău, prin secu, altor salariaţi. Nu ca informatori, ci ca reclamagii la secu pentru cauze pe care le considerau peste puterea de înţelegere a lui Bercaru. (Un coleg care m-a reclamat pe mine pt. Europa Liberă şi am fost muştruluit de ing. prin. venit de la Bucureşti în anchetă (prieten cu mine!), 2 şefi de form. seismică care şi-au reclamat proprii subalterni, securităţii din jud. unde lucrau (1. artificier beţiv, 2. şoferi care nu vor să iasă la muncă -grevă deci-). Nu eram la form. celor doi când s-au petrecut evenimentele, cam între 83, cu mine şi 86-89 cei doi kknr.  

După desecretizarea totală, voi putea povesti fără teamă.
Fără teama ca unii dintre cei incriminaţi să se "supere" pe mine prin tribunalele cu alde mulţi botoşi repuşi pe linie!!!

- va urma -