Am atitudini ambivalente fata de acest premiu. Pe de o parte apreciez istetimea tinerilor regizori si actori care stiu sa se organizeze exemplar, cu resurse precare, si sa impuste iepurii.

Pe de alta parte, stau si ma intreb in ce masura e okay ca tragedia colectiva pe care am trait o in infectii ani '80, dominati de prostie si ura, de nimicnicie si paranoia, sa fie material pentru arta cinematografica comerciala, asa cum este aceea pregatita pentru vanity-festivaluri.

Ce ma nemultumeste nu este atat munca acestor artisti (in fond, sunt liberi sa intreprinda ce vor in limitele legii), ci... cum sa zic?... pictoralul, coloristica din aceste filme cu succes de boxoffice. Le vad ca pe un fel de cheguevarrisme, asa ceva.

Bun, e clar ca nu ma pot detasa de ipostaza de subiect in toate filmele astea. Ma simt direct vizat, ma vad mereu chinuindu ma sa ies din pielea unui personaj care mi a fost impus arbitrar, aceea de om nascut intr o societate ocupata abuziv de un grup de oameni prosti si rai. Ma vad in toate filmele astea, undeva in background, framantat si incapabil sa indrept o lume stramba.

Pana la urma, cred ca ma revolta profund lipsa mea de putere in fata unei societati urate, amenintatoare. Interesul oamenilor sensibili din juriile alea contrasteaza atat de strident cu intoleranta concetatenilor mei!

In fine, aberez, stiu. Voi ce credeti?

Mi-e teama sa ma uit la filme romanesti foarte laudate, fiindca nu ma regasesc in ele deloc. Mi se pare ca lumea despre care e vorba acolo mi-e complet straina. Sunt foarte deprimante, eu n-am trait asa.

Daca merg acum la Bucuresti si ma culc intr-un apartament de pe Magheru fara termopane, o sa adorm foarte greu, datorita zgomotului. Dar in tinerete nu-l mai auzeam deloc, ma obisnuisem.

Cam asa e si cu regimul comunist. Reusisem sa fac cumva abstractie de el. Aveam prieteni, ascultam muzica, citeam, dansam, chiuleam, mancam inghetata de cafea alba la Athenee Palace. Radeam foarte mult, ca si acum.  Peste tot dadeam, nu stiu cum se face, peste oameni veseli. Ultimii ani -  '87-'89, cam asa - au fost intr-adevar mai greu de indurat, fiindca era foarte greu sa ignori frigul, intunericul si foamea, dar pana atunci reusisem sa ma adaptez destul de bine (chiar si atunci, totusi, tin minte ca-mi cumparasem un banjo si cantam seara la banjo, cand se stingea lumina).

Poate ca filmul lui Mungiu reuseste sa ofere, totusi, o imagine mai bogata asupra acelei perioade. Om vedea.


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Dupa toate aparentele, practica furtului de idei si lipsa mentionarii contributorilor este in floare in aceasta tara.

http://www.hotnews.ro/articol_74007-Cristian-Mungiu-acuzat-de-plagiat.htm

Am observat deseori ca romanii iau pe furis ideile altor oameni si le transforma in diverse produse (articole, filme, carti). Si atunci cand lucrurile sunt pe muchie de cutit (adica o idee este preluata dar alterata/modificata substantial), practica 'acknowledgments' nu e impamantenita pe aici, ceea ce este un alt semn al inapoierii culturale. Nu ma surprinde cand un mitocan fara pretentii face asta, ci cand oameni cu pretentii se coboara la practicile astea ne-elegante. Oamenii de cultura ar trebui sa fie primii care recunosc orginalitatea creatorilor, pentru ca ei stiu foarte bine ce importanta este inspiratia pentru artisti. Fara inspiratie, fara asocieri neasteptate, fara descoperiri spectaculoase nu poti vorbi despre arta, ci despre mestesuguri.

Nu spun ca asta e cazul lui Mungiu aci discutat, doar mi s-a dat o oportunitate sa fac o observatie generala.

Mie mi-au lasat un gust amar unele comentarii de pe hotnwes: "Rusine, domnule Mihu!", "Sunteti penibil, domunul Mihu!", "Dupa dvs. se va trage apa, domnule Mihu!", "Ne-ati rapit tuturor o mare bucurie, domnule Mihu!".

Nu stiu daca omul ala - Mihu - are dreptate sau nu, dar m-am saturat pana peste cap de isteria asta moralizatoare.


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Citat:

Along the way, Mungiu, who was born in 1968 and who has made one previous feature, paints an extraordinarily detailed, rigorously unsentimental picture of the petty indignities and monstrous absurdities of ordinary Romanian life in the 1980s.

Otilla is the victim of a society where cruelty, corruption and misogyny are endemic, and where lying and manipulation seem to be the primary modes of interaction.

But Mungiu does not deny her a painfully earned share of heroism, even as it is her capacity for loyalty and clear thinking that put her in danger. This movie is grim, but also thrilling, in part because it is a reminder of cinema's peculiar and durable ability to turn ugliness and desperation into art.

http://www.iht.com/articles/2007/05/18/arts/scott19.php

Inca n-am vazut filmul lui Mungiu (nu prea am timp de filme si, cand am, caut ceva mai relaxant sau mai energizant). Uitati ce zice individul asta (Andrzej Zulawski) aici:

Citat:

Dintre filmele româneşti, aţi văzut vreunul?
Nu, de acum mulţi ani. Ştiu că există un nou val de cineaşti. Cred că am văzut vreun sfert de oră din filmul lui Mungiu şi n-am vrut văd mai mult.

De ce?
Pentru că m-a plictisit de moarte. Nu vreau să văd aşa ceva, am trecut deja prin asta. E o perioadă din viaţa mea, un sistem, nu îmi plac oamenii care exploatează aşa ceva.

Comunismul?
Da, comunismul. Îl exploatează ca să ia Oscarul. Din fericire, n-a reuşit.

Dar a luat Palme d’Or.
Da, l-a luat. Cunosc Cannes-ul prea bine ca să zăbovesc asupra acestui subiect.

Si, mai jos:

Citat:

Singurul criteriu pentru a aprecia o peliculă - şi e unul extrem de flexibil - este dacă te mişcă sau nu.

Dacă ieşi din sală schimbat într-o anumită măsură, ăla e un film bun. Cît despre plăcere, vorbim despre ea cu prea multă uşurinţă. Nu mă refer la satisfacţie pe moment. Plăcerea poate fi dificilă, nu se obţine cu una, cu două. Pentru mine, arta care nu produce plăcere nu există. Am trăit suficient ca să pot spune asta.

De-asta m-a şi deranjat „4, 3, 2“: e neplăcut, nu vreau să văd aşa ceva cum nu vreau să mănînc mîncare proastă sau să vorbesc cu proşti. Nu pot vedea diferenţa dintre cel mai prost film hollywoodian şi filmele astea, „de artă“. Viaţa e prea scurtă pentru aşa ceva.

_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Pe mine nu m-a impresionat foarte mult, pentru ca ma saturasem si eu de filme despre comunism. Insa o asemenea viziune este ingusta la un moment dat.
Am, de exemplu, un prieten cinefil care, nefiind roman, l-a apreciat foarte mult doar din punctul de vedere al tehnicii regizorale. Dupa el, subiectul nu conta, putea sa se intample oricand si oriunde, modul de redare a fost exceptional.
Ce-i drept, trebuie sa recunosc si eu ca era foarte intens, si asta doar din miscarea camerei.

Citat:

Singurul criteriu pentru a aprecia o peliculă - şi e unul extrem de flexibil - este dacă te mişcă sau nu.

Dacă ieşi din sală schimbat într-o anumită măsură, ăla e un film bun. Cît despre plăcere, vorbim despre ea cu prea multă uşurinţă. Nu mă refer la satisfacţie pe moment. Plăcerea poate fi dificilă, nu se obţine cu una, cu două. Pentru mine, arta care nu produce plăcere nu există.

Cu alte cuvinte, nu poti sa iesi din sala schimbat oricum, trebuie sa iesi relaxat, filmul sa-ti 'bata' asteptarile. Daca iesi deceptionat, si eu spun ca n-a fost o reusita filmu' ala. Imi plac filmele cu exploratori americani, de prin sec. XVII - XVIII, ultimul pe care l-am vazut a fost 'There will be blood'. Era f. bine jucat, insa scenariul si detaliile duse la extrem (fimul era si cam lung) m-au plictisit. Una peste alta, n-a fost bun.

Dacian


_________________
My aim is not to pass laws, but to repeal them - Barry Goldwater

Contrar parerii generale (aici greseste si Zulawski), filmul lui Mungiu nu este nici despre avort, nici despre comunism, sau, ca sa revin la aprecierea facuta in primul post, despre acea "societate ocupata abuziv de un grup de oameni prosti si rai". Comunismul n-a insemnat numai ceea ce a facut un grup de oameni (un grup restrins, culpabil si bun de pus la zid, la o adica), ci mult mai mult, ceea ce au facut foarte multi oameni, marunti, dar care s-au slujit bine mersi de regim pentru a-si vedea de propriul interes, calcind fara remuscari peste "cadavrele" celorlalti. Pe astia, micii, ni-i prezinta filmul lui Mungiu si cred ca mesajul sau nu se refera strict la comunism, ci la orice ideologie inghitita pe nemestecate si insusita de profitorii de ocazie. Nici "capitalismul" din Romania nu se simte mai bine si sunt o gramada de indivizi (multi poate dintre cei care erau si inainte) care se dau in stamba pe acordurile noii ideologii.


_________________
Credem ca lumea e un fel de joc de cuvinte incrucisate si ca nu exista decit o singura solutie pentru o problema dificila - Vaclav Havel

andy a scris:

Contrar parerii generale (aici greseste si Zulawski), filmul lui Mungiu nu este nici despre avort, nici despre comunism […] Pe astia, micii, ni-i prezinta filmul lui Mungiu si cred ca mesajul sau nu se refera strict la comunism, ci la orice ideologie inghitita pe nemestecate si insusita de profitorii de ocazie.

Da, Andy, ai dreptate intr-o anumita masura. E un film despre uratenia morala, despre profitori si meschinarie, un film despre maruntul despotism pe care il exercita fiecare cum poate, de la receptionista hotelului pana la felcerul Bebe.

Raluca a scris:

Poate ca filmul lui Mungiu reuseste sa ofere, totusi, o imagine mai bogata asupra acelei perioade. Om vedea.

Mai bogata – nu. Dar filmul aduce lucruri noi; n-ar trebui ratat. Mungiu stie sa creeze tensiune ca intr-un thriller. La inceput te plictisesti; pare o portie de cenusiu deprimant, cum am mai inghitit. Dar, treptat, intensitatea dramatica sporeste, pana cand, spre final, te apuca fiori reci.

Afara de asta, personajul Otiliei (Anamaria Marinca) e unic in cinematografia autohtona. Ce face ea pentru colega ajunsa la ananghie reprezinta un test sever de prietenie si curaj, o lupta incrancenata dusa in anonimat, fara recunoastere si fara satisfactii, iar asta e partea cea mai reusita din film.  

Nu cred ca "4, 3, 2" merita ditirambii din presa internationala, probabil expresie a unui entuziasm contagios si trecator. Dar e o pelicula peste medie, lucru la care contribuie si naturaletea jocului actoricesc (rara avis la noi). Iata de ce m-a scos din sarite Cătălin Mihuleac, autorul celei mai imbecile pseudo-cronici de cinema pe care am citit-o vreodata si care a aparut alaltaieri in "Adevarul". Ma intreb daca il platesc pentru idiotenie.  

.....

Rhea a scris:

Iata de ce m-a scos din sarite Cătălin Mihuleac, autorul celei mai imbecile pseudo-cronici de cinema pe care am citit-o vreodata si care a aparut alaltaieri in "Adevarul". Ma intreb daca il platesc pentru idiotenie.

Vox populi, despre acelasi product al creierului mihuleac (unde populus este reprezentat de gigiduru):

Citat:

Cine naiba te-o fi pus sa scrii la ziarul asta a facut cea mai proasta investitie. N-ai fi in stare sa recunosti arta nici dac-ar fi in vitrina si-ar avea eticheta pe ea.

Presupun ca nici un membru a onorabilului nostru forum nu este deranjat de succesul filmului lui Mungiu, premiat de mai multe ori sau de faptul ca ne pune in fata unor fapte pe care nu le-am trait dar de care am auzit sau, miraculos, le intelegem foarte bine.

Citat:

fapte pe care nu le-am trait

La care "noi" te referi? Poate ca unii le-au/le-am trait.

Mihuleac asta e un dobitoc. Seamana, ca stil de mistouri, cu un elev al meu de clasa a IX-a, numai ca ala nu scrie la ziar. Si are, totusi, 16 ani.


_________________
"A sure way of climbing a hill in the fog is to proceed in a fixed direction until one ceases to ascend. Then, if one has not yet reached the top, one may continue the ascent in a direction at right angle to the previous direction" (a math book)

Raluca a scris:

Poate ca filmul lui Mungiu reuseste sa ofere, totusi, o imagine mai bogata asupra acelei perioade. Om vedea.

Vazut-ai?

relu a scris:

Presupun ca nici un membru a onorabilului nostru forum nu este deranjat de succesul filmului lui Mungiu, premiat de mai multe ori sau de faptul ca ne pune in fata unor fapte pe care nu le-am trait dar de care am auzit sau, miraculos, le intelegem foarte bine.

Relu, nu pricep nimic.    Ce conteaza daca ai trait sau nu realitatile evocate in film? Ce e miraculos in faptul ca le intelegi? Vedem tot timpul filme a caror actiune se petrece in alte vremuri si/sau in alte locuri, ceea ce nu ne impiedica sa ne dam seama despre ce e vorba, daca nu cumva regizorul e batut in cap.  

In al doilea rand, de ce-ar deranja pe cineva succesul filmului? Eu spuneam mai devreme ca avalansa premiilor importante si a cronicilor hiper-elogioase e, intr-o masura, rodul intamplarii. Tonul a fost dat la Cannes, dupa care critici si jurii din intreaga lume s-au molipsit de entuziasm, l-au coplesit cu laude si distinctii. Imho, ecourile sunt mult mai puternice decat o merita creatia lui Mungiu. Asta nu inseamna ca filmul nu e bun. Inseamna doar ca a generat reactii disproportionate, ceea ce se intampla destul de des in lumea artei.

A propos de ecouri: exista o coproductie europeana regizata de un roman, Radu Mihaileanu, cu multi actori romani, facuta prin '97-'98: "Train de vie". Filmul ala a fost genial: o comedie fantastica, de un umor exploziv si cu scene poetice de mare frumusete – construita pe fundalul tragic al holocaustului. "Trenul vietii" e mai emotionant decat "La vita e bella" al lui Benigni, cu care a fost asemuit (btw, Andrei Gorzo e de acord cu mine   ), iar fata de "4, 3, 2" se afla undeva la inaltimea norilor…

… si ce folos?  A trecut aproape neobservat de critici; n-a facut multa vilva si presupun ca unii indivizi din breasla nici nu l-au vazut. In schimb, cunosc oameni care au urmarit filmul asta de zece ori fara sa se plictiseasca.  Dupa ce-l vezi, e aproape imposibil sa nu-l pui pe lista capodoperelor, indiferent de preferintele tale anterioare. Nu pot spune acelasi lucru despre filmul lui Mungiu. In concluzie, succesul de critica e adesea inselator, la fel ca succesul de casa. Eu nu le-as lua drept criteriu.

...

Rhea a scris:

Imho, ecourile sunt mult mai puternice decat o merita creatia lui Mungiu. Asta nu inseamna ca filmul nu e bun. Inseamna doar ca a generat reactii disproportionate, ceea ce se intampla destul de des in lumea artei.

  Ar fi fost genial, daca era vorbit in alta limba si vizionat cu subtitrare, precum filmul lui Mihaileanu ( intr-adevar un film deosebit si pe nedrept trecut cu vederea). E o problema spinoasa a filmelor romanesti, sonorizarea, cu greu intelegi dialogurile. Cindva am intilnit un comentariu pe aceasta tema, se pare ca nu e o problema tehnica a filmarii in sine, ci una de dictie, de modul cum actorii romani rostesc acele dialoguri.


_________________
Credem ca lumea e un fel de joc de cuvinte incrucisate si ca nu exista decit o singura solutie pentru o problema dificila - Vaclav Havel

Rhea a scris:

Ce conteaza daca ai trait sau nu realitatile evocate in film? Ce e miraculos in faptul ca le intelegi? Vedem tot timpul filme a caror actiune se petrece in alte vremuri si/sau in alte locuri, ceea ce nu ne impiedica sa ne dam seama despre ce e vorba, daca nu cumva regizorul e batut in cap.  

In al doilea rand, de ce-ar deranja pe cineva succesul filmului? Eu spuneam mai devreme ca avalansa premiilor importante si a cronicilor hiper-elogioase e, intr-o masura, rodul intamplarii. Tonul a fost dat la Cannes, dupa care critici si jurii din intreaga lume s-au molipsit de entuziasm, l-au coplesit cu laude si distinctii. Imho, ecourile sunt mult mai puternice decat o merita creatia lui Mungiu. Asta nu inseamna ca filmul nu e bun. Inseamna doar ca a generat reactii disproportionate, ceea ce se intampla destul de des in lumea artei.

Intr-adevar nu conteaza daca am trait sau nu, tineam sa subliniez faptul ca de multe ori o opera poate sa ne interpeleze si sa para sa ni se adreseze direct: aceasta poate deranja si poate sa ne scoata din sala fara un sentiment de relaxare sau de voiosie; adica nu exista norma in ceea ce o opera ar fi sa declanseze ca emotie.

Cannes reprezinta cel mai cunoscut festival in lume si deci o iau nu ca o certitudine de vizionare ci ca o data: bineinteles ca molipsirea mediatica face parte din activitatea acesteia...iar daca succesul e datorat intamplarii ("intr-o masura") foarte bine pentru Mungiu...intamplarea face parte din viata...

In orice caz filmul Train de vie figureaza pe lista a viziona!  Mihaileanu e acela care a facut un film in care nazistii au un timbru rar cu un bour pe care romanii il subtilizeaza la urma?

Nu. Ala e facut de Lucian Pintilie si se numeste Tertium non datur. Un film care pe mine m-a plictisit.

Clasificarea filmelor e totusi relativa si subiectiva, daca ar fi sa ne luam dupa tot felul de ratinguri ale cinefililor, "4 luni, 3 saptamini si 2 zile" e mai bine "vazut" in opinia celor de pe IMDB decit "Train de vie", dar mai jos decit "Va, vis et deviens", care la rindul sau e sub "Occident". Ca o curiozitate, Cristian Mungiu a lucrat si el la "Train de vie", ca asistent regie. Cred ca merita vazute toate, indiferent de ordinea preferintelor. Daca ma iau dupa Zulawski, pe mine m-a miscat 432, pe el nu, cine stie care o fi avind dreptate, poate sunt eu mai subiectiv, intrucit experienta eroinelor filmului nu mi-e straina, nici locul filmarii (si al desfasurarii povestii), nici timpul, nici anumite personaje.


_________________
Credem ca lumea e un fel de joc de cuvinte incrucisate si ca nu exista decit o singura solutie pentru o problema dificila - Vaclav Havel

Ca exemplu al unor filme post-comuniste reusite trebuie sa punem si pe acesta, care este intr-un fel asemanator stilului de la noi(?); in orice caz atmosfera de intunecime si de neincredere ne e cunoscuta-evolutia stazistului in schimb ne surprinde prin rolul lui protector, in orice caz pentru scriitorul care-i dedica la urma o carte.



Ultima modificare efectuată de către relu la Lun Apr 21, 2008 4:20 pm, modificat de 1 dată în total

Rhea a scris:

Nu. Ala e facut de Lucian Pintilie si se numeste Tertium non datur. Un film care pe mine m-a plictisit.

Eu am citit scenariul si m-am enervat. Imi place prea mult Voiculescu ca sa inghit usor o interpretare atat de simplista si off-the-mark a povestirii lui. Filmul nu l-am vazut, da' nu cred c-am pierdut mare lucru.

Tzushky, n-ai pierdut nimic.

andy a scris:

Ar fi fost genial, daca era vorbit in alta limba si vizionat cu subtitrare, precum filmul lui Mihaileanu ( intr-adevar un film deosebit si pe nedrept trecut cu vederea). E o problema spinoasa a filmelor romanesti, sonorizarea, cu greu intelegi dialogurile. Cindva am intilnit un comentariu pe aceasta tema, se pare ca nu e o problema tehnica a filmarii in sine, ci una de dictie, de modul cum actorii romani rostesc acele dialoguri.

E adevarat ca unii actori romani au probleme cu dictia - mai ales cei foarte tineri; nu se mai antreneaza in facultate. Dar altul e cazul in "4, 3, 2" (si nu numai). Au realizat coloana sonora dupa principiul: copiem realitatea. Zgomotele de fond nu sunt filtrate, iar interpretii vorbesc "ca in viata". Si-atunci nu intelegi integral unele replici, exact ca in viata. Altfel zis, acesta nu e un defect imputabil actorilor, ci se vrea un efect artistic.

In alta ordine de idei: cum poti, Andy, sa compari "Train de vie" cu filmul lui Mungiu? MA OMORI CU ZILE!!! Subiectivismul are si el limitele lui, chiar daca lucrul suna paradoxal.    

"4, 3, 2" e felia de realitate adusa pe ecran, in maniera naturalista. Cu talent, fara indoiala, fiindca, din toata seria filmelor axate obsesiv pe mizeria umana din Romania comunista si post-comunista, asta e cel mai reusit si emotioneaza.  

In "Trenul vietii", in schimb, ideea si povestea sunt de o originalitate frapanta. Filmul debordeaza de fantezie, de inventivitate, de un comic sclipitor, care te izbesc cu atat mai mult cu cat regizorul strecoara, pe ici pe colo, cate un indiciu privind pericolul real in care traiesc personajele, amenintate cu deportarea.  

Filmul lui Mihaileanu e magie pura: un basm comic, in care satul ala de evrei e o imagine a umanitatii, cu tipuri vii, variate, atasante, angrenate intr-o aventura fantastica – fiecare cu visul lui, cu sperantele lui, cu ideile lui despre lume. Se cearta, se impaca, se iubesc, comploteaza, se revolta, iar se impaca, in timp ce trenul inainteaza spre pamantul fagaduintei, scapand miraculos din toate primejdiile. Si-apoi aventura se evapora intr-o clipa, odata cu acel ultim cadru absolut imprevizibil, breathtaking: e ca o cortina trasa foarte putin, dar suficient cat sa intrezaresti tragedia. (Un final extraordinar, foarte departe de nota melodramatica hollywoodiana pe care se incheie "La vita e bella").

Filmul lui Cristian Mungiu e, la prima vedere, inregistrarea bine facuta si inteligent prelucrata la montaj a unei zile nenorocite din viata a doua fete, care au de-a face numai cu insi meschini si josnici. Ca sa n-o mai lungesc, de-o parte ai arta – bogata si densa -, iar de cealalta parte ai doar film de arta, facut cu mijloacele inguste ale cine-verite-ului.

De ce crezi ca o multime de spectatori au injurat "4, 3, 2" pe forumuri? De prosti ce sunt? Nu neaparat: ai nevoie de o anumita cultura cinematografica pentru a gusta stilul minimalisto-verist, in care iei o bucata de realitate si o transpui tale quale pe ecran, lasand spectatorului sarcina de a-i da adancime. A propos, lucrul nu e usor de realizat, dar nici nu-ti trebuie geniu. "4, 3, 2" cred ca marcheaza apogeul noului val; a scos maximum de dramatism din zona artei sarace si din tema mizerabilismului romanesc, lucru pentru care Mungiu merita felicitari. Dar ar fi o eroare sa persiste in directia asta, fiindca e un gen reductiv, marginal: oamenii nu sunt doar asa cum ii vedem aici.


...

Rhea a scris:

E adevarat ca unii actori romani au probleme cu dictia - mai ales cei foarte tineri; nu se mai antreneaza in facultate. Dar altul e cazul in "4, 3, 2" (si nu numai). Au realizat coloana sonora dupa principiul: copiem realitatea. Zgomotele de fond nu sunt filtrate, iar interpretii vorbesc "ca in viata". Si-atunci nu intelegi integral unele replici, exact ca in viata. Altfel zis, acesta nu e un defect imputabil actorilor, ci se vrea un efect artistic.

  Cred ca marea majoritate a filmelor romanesti au efectul asta artistic ! Da-mi voie sa ma indoiesc, de tipul asta de efect.

Rhea a scris:

In alta ordine de idei: cum poti, Andy, sa compari "Train de vie" cu filmul lui Mungiu? MA OMORI CU ZILE!!! Subiectivismul are si el limitele lui, chiar daca lucrul suna paradoxal.

As! Nu comparam stilul, ci ratingul si nu e vorba de parerea mea, ci de a celor ce dau voturi pe imdb. Ti-am spus ca m-a impresionat si pe mine povestea fantastica-visul lui Shlomo din "Train de vie". Imi plac abordarile non conformiste si originale, cum de altfel ti-ai fi putut da seama si datorita filmului pe care l-am recomandat nu de mult: "Stranger than fiction".

Nu sustin cauza lui 432, am facut doar o remarca asupra mesajului sau, iar in privinta injuraturilor de pe forumuri, sa fim seriosi, cred ca ramin la parerea lui gigiduru   . A injura, mai ales pe net, e un sport la moda.


_________________
Credem ca lumea e un fel de joc de cuvinte incrucisate si ca nu exista decit o singura solutie pentru o problema dificila - Vaclav Havel

Andy, sper ca mai citesti forumul, fiindca sunt obligata sa admit ca aveai dreptate!    Am revazut "4, 3, 2" pe HBO (reusind sa inteleg, de data asta, circa 90% din replici). E foarte tare. Retrag eticheta pe care i-am pus-o in mod pripit. Nu e film de arta, e film de film - realist, pregnant, viu pana la ultimul detaliu; si-a meritat din plin elogiile si premiile.

Nu stiu de ce nu mi-am dat seama din prima.    Cred ca la mijloc a fost suprasaturatia cu pelicule proaste despre patologia sociala comunista si postcomunista, dar - vorba ta - a contat si faptul ca n-am inteles tot dialogul in sala de cinema, unde sistemul Dolby digital, cu volumul dat mereu la maximum, iti sparge timpanele.